Cauta

Medicii, plătiți degeaba! Pacienții mor la porțile spitalelor!

Medicii, plătiți degeaba! Pacienții mor la porțile spitalelor! - Ziarul National

Spitalele lucrează la capacitate minimă, în timp ce starea bolnavilor se agravează

Zeci de mii de cadre medicale din țară își iau salariile deși nu prestează servicii pentru pacienți, atrage atenția Asociația Națională pentru Protecția Pacienților. În tot acest timp, bolnavii așteaptă la unități sanitare supraaglomerate sau pur și simplu mor din cauza blocării accesului la tratament. 

Modificarea reglementărilor din contractele caselor de asigurări de sănătate și unitățile sanitare, pe lângă faptul că este ilegală, aduce și prejudicii bolnavilor, avertizează președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu. Acesta susține că plata pentru servicii care nu sunt efectuate îi determină pe cei aflați la conducerea spitalelor să evite internarea pacienților. ”Casa de Asigurări de Sănătate plătește personalul medical indiferent că tratează sau nu, iar managerii de spital nu sunt motivați să interneze pacienți. Este mai comod să nu internezi, iar pe de altă parte mai mulți pacienți înseamnă riscuri mai mari de infectare. De ce să muncească mai mult? Pentru că este foarte bine să ai câțiva pacienți pe care să-i ții prin saloane. Le convine situația. În schimb, există acum spitale în care se muncește până la epuizare, pentru că adresabilitatea este extrem de mare, la Institutul Oncologic, la Institutul Fundeni, la Spitalul Floreasca, la Spitalul Municipal, la Bagdasar Arsenie, la anumite spitale județene din Iași, Cluj, la Timișoara. Dar sunt și alte spitale, printre care și cele orășenești, cum este și cel din Vatra Dornei, unde oamenii s-ar putea interna, mai ales că Suceava și Botoșani au fost afectate, spital care are circa 400 de angajați și doar 28-30 de pacienți non-Covid. Este incredibil ce se întâmplă și asta pentru că sunt încurajați să nu muncească. Noi am semnalat acest lucru și acum avocații noștri lucrează la o acțiune împotriva Guvernului, dar și împotriva președintelui Iohannis, pentru că în Decretul 240/2020 spune că sumele de la Casa de Asigurări de Sănătate pot fi transferate la alte cheltuieli. Un decret nu poate încălca o lege”, ne-a declarat Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Atentat la sănătatea publică

Avocații Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților vor să depună plângere penală in rem împotriva celor care au emis decrete, ordine și ordonanțe militare care au împiedicat accesul românilor la sistemul de sănătate. ”Decretul prezidențial 240 este și un atentat la sănătatea publică. El și-a produs efectele pe perioada stării de urgență și a limitat, pur și simplu, internările. Acesta prevedea limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgențe, definind chiar urgențele ca fiind de ordin I – pacienți internați prin unități de primiri urgențe/compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore, urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați) și pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19. Dreptul la sănătate este un drept fundamental, pe care nu îl poți limita. Chiar dacă nu a fost enumerat la restrângerea de drepturi prevăzută în Decretul 240, pentru că ar fi încălcat Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și ar fi putut fi acuzat de crime împotriva umanității, dreptul la sănătate a fost restrâns indirect, prin limitarea internărilor. Avocații studiază și aceste aspecte în vederea depunerii plângerii penale in rem împotriva măsurilor de împiedicare a accesului la tratament al bolnavilor”, ne-a mai precizat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu.

Ultimele stiri

  • Vehiculele hibride și electrice revitalizează sectorul auto european
  • Cine va câștiga cursa robotaxi de un trilion de dolari?
  • Zona în care grindina cât oul de struţ a lovit puternic. Peste 95.000 de locuințe au rămas fără curent: „Furtuni severe sunt așteptate în continuare”
  • România și războiul, MApN-ul și drona
  • Zeci de mii de bugetari, amenințați că vor fi concediați înainte de Sărbători! Nu vor fi daţi direct afară, dar Guvernul a găsit altă variantă
  • Inspectorii ANAF denunță mascarada controalelor la marii contribuabili. Sunt făcute de ochii lumii
  • UPDATE Explozie puternică la un bloc din Buftea. Sunt patru victime / Risc de prăbușire
  • Reacția periculoasă și dezlănțuită la planul de pace al lui Trump
  • Un român, împuşcat de un alt bărbat, în Austria. Poliţia a demarat o acţiune de amploare şi a descins la uşa atacatorului. Cine era acesta
  • Când vin pensiile în decembrie 2025. Românii au fost anunţaţi ce se va întâmpla „indiferent de modalitatea de plată”
  • Exit mobile version