AcasăSOCIALMăsuri speciale de Bobotează. Anunțul Bisericii Ortodoxe Române

Măsuri speciale de Bobotează. Anunțul Bisericii Ortodoxe Române

Măsuri speciale de Bobotează. Anunțul Patriarhiei (sursa foto: alba24.ro)

Dat fiind contextul generat de noul coronavirus, sărbătoarea Botezului Domnului – Boboteaza, cum mai este cunoscută popular – din acest an se va desfășura cu respectarea unor măsuri clar stabilite, cu accent pe respectarea regulilor sanitare.

Astfel, Patriarhia Română a făcut un anunț, prin intermediul căruia credincioșii care vor să ia apă sfințită, de Bobotează, să știe care vor fi programul și măsurile ce se vor respecta, cu ocazia uneia dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși.

Astfel, se transmite că, pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, la Patriarhia Română se va săvârși, între orele 12 și 13, Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare), răstimp în care în Altarul de vară ”va fi sfințită și o mare cantitate de apă, pentru a fi îmbuteliată până seara, în sticle de un litru”.

Aceste sticle cu Aghiasmă Mare vor fi date credincioșilor care vor fi prezenți în acest an la Catedrala Patriarhală în ziua de miercuri, 6 ianuarie, începând cu ora 7:00, lângă Altarul de vară. Credincioșii se vor deplasa ”pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție”.

Ziua de Bobotează

Pentru ziua de 6 ianuarie 2021, de Boboteaza, reprezentanții Patriarhiei transmit, într-un comunicat, că se va respecta următorul program:

– Între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioșilor spre Catedrala Patriarhală se va realiza doar dinspre Piața Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricționat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală);

– Între orele 09:30 – 12:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare;

– Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșită din nou Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reședinței Patriarhale, după care credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie.

Totodată, se anunță că s-a decis ca, pentru a se evita aglomerările la momentul distribuirii Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă, cum se întâmplase anii trecuți, ci credincioșii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată.

194 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger