AcasăSOCIALMăsuri extreme. Românii nu mai pot crește porci în gospodării

Măsuri extreme. Românii nu mai pot crește porci în gospodării

Centrul Național de Combatere a Bolilor va putea interzice creșterea porcilor în județele în care evoluează pesta porcină, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență elaborat de ANSVSA. La ora actuală, pesta porcină africană a cuprins toate județele țării, existând astfel riscul ca nimeni să nu mai poată crește suine pe teritoriul României.

În  funcție de analiza de risc și de situația epidemiologică a fiecărui județ, Centrul Național de Combatere Bolilor va putea lua măsuri de restricție, mergând până la interzicerea creșterii porcinelor la nivelul unor unități administrativ teritoriale, se arată într-un proiect de act normativ inițiat de ANSVSA. ”În prezent, teritoriul ţării noastre este afectat în totalitate de evoluția agresivă a pestei porcine africane, acest lucru ducând la pierderi însemnate de porcine, atât în sectorul necomercial, cât și în cel comercial”, susțin inițiatorii proiectului. Potrivit documentului, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei va urmări adoptarea unor hotărâri în şedinţele de consiliu local privind zonele/străzile în care se interzice creşterea porcinelor, va pune în aplicare măsurile restrictive dispuse de  autoritatea sanitară veterinară competentă teritorial în caz de epizootii și va controla şi aplica sancţiuni crescătorilor de  porcine atunci când  constată nerespectarea condiţiilor legale de creştere a porcinelor. Totodată, Ministerul Afacerilor Interne va introduce în normele  legislative privind organizarea şi funcţionarea acestora prevederi  prin care să contribuie la controlul circulaţiei porcinelor, pe drumurile   publice şi sancționarea mişcărilor și deținerii ilegale, confiscarea  animalelor care circulă ilegal, a produselor provenite de la acestea și a mijloacelor de transport care transportă ilegal aceste animale.

ANSVSA cheamă armata

Proiectul de ordonanță de urgență pentru aprobarea Planului de măsuri de urgență pentru supravegherea, prevenirea și controlul pestei porcine africane în România introduce atribuții și responsabilități și pentru Ministerul Apărării Naționale. Astfel, ministerul va asigura sprijinul  necesar organizării prompte a centrelor de intervenţie în teren, cât mai aproape de focar, inclusiv prin punerea la dispoziţia acestora a unor facilităţi existente în unităţile militare ce pot fi dislocate în acest sens și va  pune la dispoziţia centrelor de intervenţie în teren hărţi,  Sistemul informatic geografic şi Sistemul global de poziţionare, precum şi alte surse de informare ce pot fi folosite pentru direcţionarea măsurilor de control al bolii. Totodată, armata va  participa la organizarea de exerciţii de alertă în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor și va asigura logistica activităţilor necesare în  controlul bolii identificate în cadrul Centrului Naţional de Combatere a Bolilor.

6 porci, doar pentru consum propriu

Până la ordinul de interdicție al Centrului Național de Combatere a Bolilor, românii vor putea să crească maximum 6 porci în gospodărie și doar pentru consum propriu, vânzarea acestora fiind interzisă. Tot interzisă va fi și reproducția porcilor în gospodării. Încercarea de a transporta porcii din gospodărie în vederea comercializării va fi sancționată cu amenzi de la 1.500 de lei la 3.000 de lei. Complementar  sancțiunilor, porcinele neidentificate și/sau neînsoțite de documentele  specifice prevederilor legislației sanitare veterinare, găsite la  controlul în trafic sau în exploataţiile suspecte de pestă porcină africană sunt confiscate şi neutralizate cu respectarea prevederilor sanitare veterinare privind bunăstarea animalelor. Cheltuiala cu incinerarea  porcinelor confiscate este suportată de către deţinător sau transportator, se mai precizează în proiectul de act normativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
2.205 afisari

7 COMENTARII

  1. Dacă încă nu este clar că se lucrează, pe repede-nainte, la subjugarea totală în fața marilor șmecheri, a marilor corporații, a hranei (e mult spus, hrană) modificate genetic, a NWO a unor degenerați, a… a… a… , ei, bine, atunci chiar ne merităm soarta și nu suntem demni a ne numi ființe cugetătoare și, cu atât mai puțin, creații ale lui Dumnezeu. Sperăm ca presa cinstită – aia, câtă mai e – să înceteze a mai constata și atât, și să se pozitioneze de partea BINELUI. Unii – încă mulți, din păcate – mai au impresia că… e o glumă, că nu se poate, că mai e timp. Mai era, odată. Și nu s-a făcut nimic. Astăzi, chiar nu mai este timp. Psihopații nu mai au răbdare.

  2. nimic nu pot face bun politicienii pt agricultura romaneasca mai ales acum cu tredatorul pe fata care vorbeste doar din biroul guvernului cu niste peisaje pictate in spatele lui habar nu are de viata taranilor!!!

  3. Asta pentru cine se mai indoieste ca traim intr-o dictatura mai ordinara decat cea comunista.Nu mai devreme prima suina a tarii ne anunta ca traim intr-o democratie.Huideo!ca sa zic asa

  4. Criminalitatea economica este la ordinea zilei , daca nu-i pesta porcina in Romania nu-i o problema ,pesta se aduce se raspndeste de cei care nu suporta concurenta taranului roman.
    Papagalii de la veterinara sun trimisi acolo unde se stie ca a fost lasata sursa de infectare ,ba mai mult din exces de zel omoara tot ce-i imprejur .
    Serviciile sunt mult prea ocupate cu propiile lor afaceri ,asa ca-i doare-ncur de taranul roman.
    Tara asta se autodistruge prin LEPRELE SI LICHELELE romanesti .De taranul roman ,de talpa acestei tari nu-i pasa nimanui ,tara a incaput pe mana tradatorilor si idiotilor

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri