Liberalii nu vor să-și respecte propria formul de calcul pentru majorarea salariului minim pe economie, susțin sindicaliștii BNS. Potrivit formulei, din ianuarie 2021, salariul minim brut ar fi trebuit să crească de la 2.230 la 2.400, ceea ce ar fi însemnat un plus la salariul minim net de aproape 100 de lei.
Guvernul Cîțu intenționează să înghețe salariul minim la valoarea din 2020, avertizează Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS). Acesta arată că liberalii au fost cei care, în 2019, au impus o nouă formulă de calcul pentru majorarea anuală a salariului minim, pe care acum nu mai vor să o pună în aplicare. ”Conform legii, anual, Guvernul trebuie să stabilească valoarea salariul minim pe economie, prin HG, după consultarea partenerilor sociali, adică sindicate și patronate. Potrivit formulei de calcul a Guvernului Orban din noiembrie 2019, care cuprinde atât inflația, cât și creșterea productivității, s-a stabilit valoarea actuală a salariului minim, de 2.230 lei. Chiar înainte de alegeri, au spus că trebuie să stabilim salariul minim pentru 2021, tot pe formula lor de calcul și am fost de acord. Și, cu toată pandemia, luând în calcul indicele prețurilor de consum, luând în calcul creșterea de productivitate, care a existat anul acesta și aplicând acea formulă de calcul, am ajuns la 2.395 de lei, prin rotunjire, la 2.400 de lei. Și aceasta a fost propunerea pe care am făcut-o, pentru că noi am lucrat cu materialul clientului, adică cu formula lor”, ne-a declarat Dumitru Costin, președintele BNS.
Se știa că nu vor fi majorări
Sindicaliștii arată că modul în care Guvernul s-a implicat în convocarea grupului de lucru pentru stabilirea salariului minim și întrunirea precipitată a Consiliului Național Tripartit au anunțat, deja, intențiile Executivului. ”Violeta Alexandru a înființat un grup de lucru pentru negocierea salariului minim abia în septembrie, grup pe care l-a pus în cârca unui secretar de stat, care a uitat de el. Ne-am dus la ministrul Muncii și i-am spus că secretarul de stat nu a convocat partenerii sociali, nu a lucrat la formula de calcul, la indicatori. Și atunci, în sfârșit, s-a întrunit grupul de lucru, noi am transmis puncte de vedere, dar nu a răspuns nimeni. Apoi ne-am trezit că suntem convocați la Consiliul Național Tripartit cu o săptămână înainte de alegeri. Acolo ne-a ascultat Orban și pe unii și pe alții, sindicate și patronate, și ne-a zis că rămâne să se gândească. Când ai un milion și jumătate de români cu salariul minim și tu te gândești, pentru mine a fost clar din momentul ăla că nu vor să crească salariul minim, că, dacă l-ar fi crescut, din 1,5 milioane, măcar 200.000 și tot le dădeau votul. Din sursele mele, știu sigur că nu vor să majoreze salariul minim în 2021 și că vrea Cîțu să facă acest enunț. Avem însă sectoare economice care au mers foarte bine. Avem confirmarea Institutului Național de Statistică, pe indicatorii lor, pe formula aplicată, că valoarea propusă de BNS este corectă”, ne-a precizat liderul BNS, Dumitru Costin.
Patronatele nu vor creșterea salariului
Patronatele au avut trei variante de lucru la Consiliul Național Tripartit, ne spune președintele BNS. ”Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii au propus o creștere a minimului brut la 2.300, deci cu 70 de lei, iar ceilalți reprezentanți ai organizațiilor patronale au spus unii să se înghețe salariul minim și vom discuta peste trei luni, iar alții că vom discuta peste șase luni. Și a rămas ca în tren. Acum așteptăm să avem Guvern, că ăsta interimar nu vrea să discute despre majorarea salariului minim”, a mai afirmat Dumitru Costin. Ultimele declarații ale lui Florin Cîțu nu anunță nici ele vreo veste bună în ce privește salariul minim, Acesta spunea că există câteva estimări și că nu a fost agreată, în unanimitate, aceeași formulă. ”Dacă vom avea Guvern vom şti şi ce se va întâmpla cu salariul minim de la 1 ianuarie. Impactul va fi pentru următorul Guvern. Ar fi oarecum necinstit ca acest Guvern să ia o decizie pentru următorul Guvern, aşa cum nu am luat nicio decizie pe buget”, a spus Florin Cîţu.