AcasăSOCIALMApN reînvie Poliția Militară. Angajații vor putea interveni și împotriva populației

MApN reînvie Poliția Militară. Angajații vor putea interveni și împotriva populației

Ciucă vrea să sperie populația cu Poliția Militară

Proiectul de lege al Poliției Militare, aprobat de Guvern în ultima ședință, este, de fapt, o reînviere a aceluiași proiect controversat din perioada pandemiei, în care se introducea dreptul polițiștilor militari de a controla și limita deplasarea populației pe perioada stării de urgență. Singura schimbare făcută acum este omiterea detalierii măsurilor pe timp de pace pe care angajații MApN le pot lua pentru controlul cetățenilor, însă dreptul de a interveni a rămas.

Legea pentru organizarea și funcționarea Poliției Militare, aprobată în ședința de Guvern de miercuri, este, de fapt, aceeași Mărie cu aceeași pălărie. Proiectul a mai fost în dezbatere publică pe site-ul MApN la sfârșitul lunii ianuarie 2021, când a stârnit un adevărat scandal din cauza introducerii atribuției pentru polițiștii militari de a acționa împotriva populației pe perioada stării de urgență. Și am spus ”aceeași pălărie” pentru că nu se schimbă nimic, ci, din contră, lucrurile ar putea fi chiar mai grave.

În vechiul proiect, se preciza că, pe timpul stării de urgență, pe timp de pace, Poliția Militară va putea îndeplini, la solicitare, misiuni în sprijinul structurilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională. Printre aceste misiuni se numărau dreptul polițiștilor militari de a participa la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, precum și la verificarea motivului deplasării/circulației persoanelor în afara localității/locuinței/gospodăriei și de a asigura avertizarea persoanelor, prin orice mijloc de comunicare, pentru încetarea acțiunilor prin care sunt afectate măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare. Totodată, polițiștii militari aveau dreptul, conform proiectului de lege inițial, de a interzice temporar pătrunderea în clădiri, localități sau zone geografice, delimitate sau marcate, în care sunt dispuse măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare, ori de a dispune evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane.

Un pericol și mai mare

În nota de fundamentare a proiectului de lege aprobat la ultima ședință de Guvern, articolul care dă mână liberă Poliției Militare de a acționa împotriva populației este justificat de faptul că, pe durata decretării stării de urgență pe teritoriul României, lipsa prevederilor legislative cu privire la atribuțiile poliției militare în astfel de situații a generat dificultăți în activitatea Poliției Militare. Astfel, potrivit articolului 13 din proiectul de lege, pe timpul stării de urgenţă, Poliţia Militară va continua să îndeplinească misiunile şi să exercite atribuţiile specifice de pe timp de pace și numai la solicitare va îndeplini misiuni în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, conform legislaţiei în vigoare. Tot la solicitare era și în vechiul proiect. Numai că, în acest act normativ, lipsește enumerarea misiunilor pe care le pot desfășura polițiștii militari împotriva populației. Și, pe principiul juridic ce nu este interzis este permis, practic, angajații MApN vor avea dreptul să intervină în orice mod și în orice situație împotriva populației, nu numai în legitimare și carantinare.

Control al militarilor străini

Singurul lucru pozitiv al acestui proiect de lege este introducerea drepturilor pentru polițiștii militari de a-i controla pe militarii străini aflați pe teritoriul României. Astfel, conform prevederilor din actul normativ, personalul militar străin aflat pe teritoriul naţional va avea obligaţia să se supună legitimării şi controlului echipamentului, bagajelor individuale, precum şi al tehnicii şi bunurilor militare, la solicitarea poliţistului militar. Totodată, polițiștii militari vor avea dreptul de a testa personalului militar şi civil străin, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive sau preparate stupefiante ori psihotrope, pe durata prezenţei personalului în obiectivele militare sau în zonele militare restricţionate, precum şi pe timpul executării misiunilor.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
6.039 afisari

31 COMENTARII

    • ”Poliția Militară va putea îndeplini, la solicitare, misiuni în sprijinul structurilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională.”
      Si fostii gardieni publici , acum porecliti politisti locali aveau asa atributie.
      La ce sa te astepti de la unul ca Ciuca? El executa ordine! Ale lui Johannes.

      • pare-se ca acesti tovarăși se pregatesc de alte nasoale incepand din martie 2023.
        oare astia de la armata or avea memorie si discernamant sa vada cum sunt târâti prin procese jandarmii si militienii militieni, cei care in timpul asa zisei pandemii au amendat oamenii si i-au haituit cu tot felul de apucaturi nelegale?
        mare atentie, ca daca se va mai intampla ce s-a intamplat in 2019-2021, iar ulterior justitia va spune ca s-au comis abuzuri, pedepsele pt. militari sunt si mai aspre si se pun in aplicare fara alte chichite procedurale ca la civili.
        juramantul militar este fata de țară, nu față de clasa politica tradatoare sau fata de un guster ilegitim de la guvern si alt guster ilegitim de la cotroceni.
        ordinele nelegale nu se executa, nici daca se screm dsu+csat impreuna.
        vom vedea daca polutia militara va cădea in aceasi capcana precum jandarmeria+polutia nationala+ cea locala.

      • SI MUNCESTE SI SE LUPTA DIN GREU DUPA CUM DECLARA
        CE NOROC PE ROMANI CU ASA UN PRIM MINISTRU

  1. or sa-i controleze pe militarii straini tot asa cum l-au facut scapat si pe ucigasul lui teo peter.
    ciuca o rezolvat-o cu schenghenu, economia duduie, inflatia nu se mai vede chiar de pe luna, bujetul tarii merge la investitii ca o terminat de cumparat si ultimul sistem de cel mai avansat armament, toate merg struna in romania, productia este la cel mai inalt nivel, ciuca o reusit sa ne faca cei mai mari exportatori la de toate.
    romanii au cel mai ridicat nivel de trai, soeranta de viata cea mai mare, natalitatea bubuie, cultura de asemenea, de agricultura nici nu mai zic.
    romanii sunt frunce, au uitat de facturi, au uitat de toate, nu mai ai nici o grija in tzara lu’ ciuca&werner.
    si numa’ asta o mai ramas de facut cu militia militara!
    ciuca asta, pentru ca nu si-o luat tratamentul la timp, deraiaza pe urmele lu’ arafat.

    • Kila de zahar a trecut de 6 LEI , iar scroafele astea nu misca o copita sa plafoneze pretul alimentelor de baza !

        • Pe cine f u t i tu băh? Esti sătul, vine mălaiul gras in cont de la bujet ? Vine si vremea socotelilor. Iesi in gatul ma t ii prin koiflanduri si vezi cum injura oamenii in fata rafturilor , iau un produs sau o sticla de ulei si pana la casa se intorc si le lasa !

  2. ASTA MAI LIPSEA CA PE RESTUL LE AVEM PE TOATE .NU STIU CUM A AJUNS ASTA GENERAL.POATE LA APELUL BOCANCILOR.

  3. Contra unui salariu bunicel si a unei pensii cu mult peste cea a muritorilor de rand obtinuta la tinerete astia intervin si contra lui ma-sa si tacsu .

  4. Personajul din poza este expirat si nu mai face nici cat o ceapa degerata
    Bye bye MA-ciuca…..viitorul nu te mai are in baza de date……you have just been erased in advance…..shit happenz

      • Handikapatule daca asta cauti ai nevoie de un caine pitbull ca astia practica sexul anal…..vulpile sunt hetero

        • Toto Riina mafiotul avea o gramada de pitbuli……..daca vrei sa faci o partida de SNUFF….adica BUNGA-BUNGA si dupaia te si mananca pitbulii ….Asta fac olandezii cu copiii furati din Romania laMonaco si Luxemburg

  5. Sa i trimita pe front in linia intai in caz de nevoie daca tot s a creeat nu contra cetatenilor ca pe raposatul l au acuzat ca a ordonat armatei contra poporului si l au lichidat,

  6. IN LINIA INTAI LA UCRAINA…CA TOT AU FACUT PRAF ARMATA ROMANA, GAOZARII BESE IN CIZME…SUTE DE GENERALI CARE NU AU ARMATA, DRACU A VAZUT?! NU AU ONOARE, NU AU RUSINE, NU AU DEMNITATE…CAND TE UITI LA CIUCA INTELEGI CE ARMATA BOLNAVA AVEM…MOARTA SI NEINGROPATA!

  7. Vine Decembrie si groaza incepe sa le dea fiori congelate pe maduva spinarii !!!
    Armata e cu noi !!!!!

  8. @ La-ați pus pe ăsta cu fotografie de când era fierbinte ca soldat, bă, ? O aspirină, o penicilină, ?

  9. MAI IRESPONSABILULE !, TU ESTI PRIM MINISTRU ?,ESTI UN INCONSTIENT !,CITESTE MAI MOS TEACA CONSTITUTIA ROMANIEI !, CE VREI SA STRECORI „LEGEA MARTIALA ” ?.
    DACA ESTI PRESEDINTELE TARII Dle JOHANIS DEMITE ACEST POPANDAU !.

  10. Să le dam la m uie acestor teroriști drogați mercenari sataniști analfabeți paraziți!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger