AcasăSOCIALManagerul unui cunoscut spital din Capitală a demisionat

Managerul unui cunoscut spital din Capitală a demisionat

Managerul unui spital din Capitală a demisionat (sursa foto: capital.ro)

Schimbare la vârf la o cunoscută unitate spitalicească din Capitală, pe fondul alegerilor parlamentare, de săptămânile trecute.

Despre doctorul Remus Mihalcea s-a aflat a părăsit fotoliul de manager al Spitalului Colentina, în contextul preluării mandatului de parlamentar.

”Mi-am dat demisia ieri, înainte de a depune jurământul pentru funcția de deputat PSD Argeș. Voi continua să activez ca medic, dar voi lupta și din Parlament pentru o Românie mai sănătoasă”, a precizat, marți, Remus Mihalcea, în exclusivitate pentru Antena 3.

Mihalcea – medic având specializarea ORL – fusese numit manager al Spitalului Clinic Colentina, unitate administrată de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în primăvara anului trecut.

Poză de la momentul depunerii jurămîntului

De altfel, în cursul primei zile a acestei săptămâni, Mihalcea anunțase, pe pagina sa de Facebook, că a făcut un pas esențial în vederea preluării prerogativelor de ales al neamului.

”Am avut onoarea de a prelua astăzi mandatul de deputat în Parlamentul României”, scrisese acesta în dreptul unei fotografii surprinse în timpul procedurii depunerii jurământului, la Camera Deputaților.

Mihalcea a candidat la alegerile parlamentare pe listele PSD (sursa foto: Remus Mihalcea/Facebook)

Noul Parlament a fost convocat, prin decret semnat de către președintele Iohannis, în cursul zilei de luni, 21 decembrie.