Lupta pentru resurse – războaiele pentru apă

Apa reprezintă aproximativ 70% din suprafața Pământului, dar numai  3% este apă dulce. Dacă rezervele de apă din lume ar fi de 100 de litri, atunci rezervele de apă dulce utilizabilă ar fi de doar 0,003 litri (o jumătate de linguriță).

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, până în 2025, două treimi din populația globală ar putea trăi în condiții de stres hidric, iar aproximativ 1,8 miliarde de oameni vor trăi în zone cu stres hidric absolut. Epuizarea surselor de apă dulce generează fricțiuni între națiuni și, astfel, crește riscul unor războaie pentru apă în regiunile vulnerabile.

De-a lungul timpului au fost înregistrate peste 1298 de conflicte legate de apă. În era modernă, factori precum expansiunea populației și diminuarea surselor de apă au crescut și mai mult probabilitatea acestor conflicte.

Există în special regiuni, printre care Asia de Sud, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord-Est, care sunt foarte vulnerabile la conflictele provocate de apă. Pe lângă faptul că suferă de penurie de apă, aceste regiuni sunt subdezvoltate și au un istoric de instabilitate politică și ostilități reciproce.

Poate că cel mai mare focar de război al apei este Asia de Sud, mai exact India și Pakistan.  Ambele națiuni, fiind a doua și a cincea cea mai populată țară din lume, sunt extrem de dependente de râurile care izvorăsc din ghețarii din Himalaya. Acești ghețari, situați în regiunea disputată teritorial Kashmir, au cea mai mare suprafață acoperită de zăpadă după Antarctica și Arctica.

În circumstanțele actuale, este foarte probabil ca regiunea Asiei de Sud să se afle în pragul unui război al apei în viitorul apropiat, dacă ambele națiuni nu vor reuși să adopte măsuri credibile de consolidare a încrederii (CBM) în ceea ce privește resursele de apă.

De asemenea, concurența pentru resursele comune de apă se intensifică.  Construcția de baraje în amonte de către Kârgâzstan și Tadjikistan pe râurile Amu Darya și Syr Darya a generat îngrijorări cu privire la disponibilitatea apei în aval pentru Uzbekistan, Kazahstan și Turkmenistan. Secarea Mării Aral și reducerea treptată a apei din Marea Caspică agravează și mai mult criza apei.

Cu o populație de 61% care trăiește în zone cu un stres hidric ridicat, Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA) au cel mai mare deficit de apă din lume. În acest context, exploatarea râurilor Eufrat și Tigru, care sunt surse critice de apă pentru Turcia, Siria, Irak și Iran, a declanșat relații tensionate încă din 1960. Ca urmare, riscul de conflicte regionale cauzate de apă a crescut substanțial.

În Africa de Nord-Est, criza apei Nilului are potențialul de a declanșa un conflict cu multiple fațete care implică Egiptul, Etiopia și Sudanul. Construirea de către Etiopia a controversatului baraj Grand Ethiopian Renaissance Dam (GERD) a stârnit îngrijorări în Egipt și Sudan, ambele țări fiind preocupate de potențialele reduceri ale fluxului de apă din aval.

Prin urmare, lupta pentru resursele de apă are implicații politice, militare și economice. Și aceste resurse scad pe zi ce trece.