AcasăSOCIALLudovic Orban a spus ferm: Alocațiile nu cresc anul acesta! Când va...

Ludovic Orban a spus ferm: Alocațiile nu cresc anul acesta! Când va avea loc următoarea majorare

Ludovic OrbanLudovic Orban a spus ferm: Alocațiile nu cresc anul acesta! Când va avea loc următoarea majorare

Alocațiile copiilor nu se majorează în vară, spune Ludovic Orban. Este nevoie însă de modificarea legislației pentru asta.

Următoarea etapă de majorare a alocațiilor pentru copii era stabilită pentru 1 iulie, dar aceasta se va face de la 1 ianuarie 2022, deoarece „nu există resurse ca să ne mai permitem încă o creştere a alocaţiilor în acest an, dacă vrem să le creştem şi la anul. Şi, ca atare, noi susţinem formula de creştere a alocaţiilor care s-a făcut la 1 ianuarie să nu se mai facă de la 1 iulie, ci să se facă de la anul”, a spus președintele PNL.

Prima tranşă va fi la 1 ianuarie 2022

Acesta a adăugat că vor exista în continuare cinci tranşe de creştere a alocaţiilor. Prima tranşă va fi la 1 ianuarie 2022, urmând să se decidă, în funcţie de resursele bugetare, când va fi ultima tranşă.

„Coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii. Am stabilit să crească alocaţiile. Următoarea creştere va fi la 1 ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la Legea de adoptare a OUG, care a trecut de Senat şi este în dezbatare la Camera Deputaţilor”, a declarat, luni seară, Ludovic Orban, după şedinţa coaliţiei.

Acesta a precizat că s-a discutat şi despre posibilitatea ca această decizie să fie atacată la CCR: „Am discutat şi despre această eventualitate. În cazul în care va fi atacată, Guvernul trebuie să fie pregătit să emită OUG”.

Majorarea alocațiilor se face în cinci etape

În septembrie 2020, Guvernul a adoptat OUG 123/2020, ce prevedea o dublare a alocaţiilor de la acea dată, majorare care se face în cinci etape. Primele două, din august 2020 şi ianuarie 2021, au fost deja respectate, celelalte trei fiind prevăzute pentru:

  • iulie 2021, când alocaţia va creşte la 484 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 242 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • ianuarie 2022, când alocaţia va creşte la 542 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 271 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
  • iulie 2022, când alocaţia va creşte la 600 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 300 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile).

În prezent, după mărirea din ianuarie 2021, alocaţiile au o valoare de 427 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi de 214 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani.

author avatar
Andreea Vlad
81 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger