AcasăSOCIALLucrările la parcul Tudor Arghezi se apropie de final

Lucrările la parcul Tudor Arghezi se apropie de final

Prinde contur viitorul parc Tudor Arghezi, din sectorul 4! Lucrările sunt aproape finalizate. Încet, încet, se apropie momentul în care copiii vor putea zburda fericiți în noul parc.

”Tudor Arghezi” va fi locul care va naște, cu siguranță, povești frumoase despre care generațiile de astăzi le vor povesti generațiilor de mâine.

Zilele acestea, efectivele sporite ale celor de la Totul Verde. lucrează la amenajarea suprafeței cu care s-a mărit acest parc, cea de 10.000 de mp. Mai exact, se montează sistemele de aspersie, care vor iriga covorul verde și vegetația din zonă. De asemenea, se extinde și rețeaua de iluminat. Tocmai lucrările la această supra-extindere fac ca termenul de predare al lucrării să se mai amâne.

Pe lângă plantarea copacilor, lucrările s-au concentrat și asupra lucrărilor la alei și la pista de atletism. Practic, aleile sunt deja amenajate, iar spațiile verzi au fost îmbunătățite considerabil. În plus, s-au implementat sisteme de iluminat modern, astfel încât parcul va putea fi vizitat și în serile târzii, oferind o atmosferă plăcută și sigură. Între timp, s-a montat mobilierul urban, iar acum se lucrează la montarea aparatelor de joacă și de fitness.

author avatar
Andrei Coman
250 afisari

1 COMENTARIU

  1. Un lucru frumos si demn de urmat !!!
    Intr-un cartier unde nu exista un copac, un fir de iarba si totul este numai beton si asfalt intre blocurile inghesuite unul in altul, acest parc este o minune !!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger