Înalta Curte de Casație și Justiție se pregătește să decidă dacă va admite cererea de anulare a Hotărârii de Guvern 394/2020, prin care a fost introdusă starea de alertă. Anularea HG-ului va avea consecințe explozive, în sensul că toate prelungirile stării de alertă vor fi nule, iar românii care au fost afectați de restricții vor putea solicita daune Guvernului.
Chiar dacă nu într-un număr foarte mare, avocații din România își fac datoria și încearcă să apere cetățenii în fața abuzurilor statului. Alexandru Mușătoiu, avocat din Timișoara, oraș care s-a remarcat prin victoria împotriva deciziei de carantinare, a decis să atace în instanță prima hotărâre de guvern prin care s-a instituit starea de alertă, motivând foarte clar ilegalitatea acesteia. ”Am un proces pe rol acum pentru anularea stării de alertă, o acțiune pe care am intentat-o în nume personal, care urmează să meargă la Înalta Curte de Casație și Justiție. Eu am cerut anularea primei Hotărâri de Guvern, 394/ 2020, cea prin care a fost introdusă starea de alertă, pentru că noi acum în fiecare lună asistăm de fapt la o prelungire a stării de alertă. Practic, dacă se anulează prima hotărâre prin care a fost introdusă, nu mai are ce să se mai prelungească și pică toate. Motivarea cererii de anulare este una foarte simplă, în sensul că ea era deja într-o decizie a Curții Constituționale, 457, care spune că acea hotărâre de guvern, care este aprobată cu modificări printr-o hotărâre a Parlamentului, practic este un act juridic hibrid care nu există din punct de vedere juridic. Au inventat un nou tip de act juridic care nu există în Constituție, nu este prevăzut în competențele nici ale Guvernului, nici ale Parlamentului. Pe scurt, hotărârile de guvern se dau pentru executarea legilor, se publică în Monitorul Oficial, și sunt în vigoare, ele nu mai trec prin Parlament. Deci Parlamentul nu avea ce să caute acolo, în toată povestea asta. Curtea Constituțională a spus, prin acea decizie, 457, că ei au vrut să sustragă această hotărâre de guvern de la controlul instanțelor judecătorești, pentru că actele dintre Parlament și Guvern nu sunt supuse controlului judecătoresc”, ne-a declarat avocatul Alexandru Mușătoiu.
Judecătorii de tem
Deși este foarte clar că HG 394/2020 a fost dată cu încălcarea legii, judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara s-au ferit să judece cazul, respingând, în mod nefondat, cererea. Astfel, dosarul va ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va avea un rol crucial. ”La Curtea de Apel Timișoara am avut un termen în care mi-a fost respinsă cererea fără să se analizeze, judecătorul considerând că nu am eu un interes personal concret, că nu am demonstrat cum am fost eu afectat de HG 394/2020. Am depus și practica de la Curtea de Apel București, în care instanțele respingeau excepția asta a lipsei de interes, tocmai că un HG de genul acesta are efecte asupra tuturor oamenilor. Pe fond nu au avut ce să spună și au făcut tot posibilul pentru a respinge judecarea fondului. Iar acum sunt la recurs și o să meargă dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dacă va avea curaj cineva să constate asta sau nu, urmează să vedem. Sper însă că vor găsi înțelepciunea măcar în al 12-lea ceas”, ne spune Alexandru Mușătoiu, avocat în Baroul Timiș.
Consecințe bombă
Dacă va fi anulată Hotărârea de Guvern 394/2020, se vor anula toate hotărârile de prelungire a stării de alertă și atunci înseamnă că, din punct de vedere juridic, nu am avut stare de alertă în toată perioada asta, susține avocatul Alexandru Mușătoiu. ”Iar cei care au suferit prejudicii sub orice formă din cauza unei stări de alertă introdusă nelegal pot solicita daune. Un al treilea efect este că, pentru o nouă declarare a stării de alertă este nevoie de note de fundamentare, de analize științifice. Iar în toamnă, dacă ar vrea să reintroducă starea de alertă, nu știu ce ar putea avea la bază, sincer, nu știu cum ar justifica din punct de vedere științific o astfel de măsură. Mai ales că sunt tot mai puțini infectați, sunt mulți vindecați și mai sunt și cei vaccinați”, ne-a mai precizat avocatul Alexandru Mușătoiu.
Nu au existat si nu exista studii stiintifice efectuate in Romania pentru niciuna dintre starile de urgenta sau alerta, la fel cum nu au existat si nu exista pentru niciun act normativ care a vizat „combaterea” viruslui „ucigas” desi orice act normativ trebuie fundamentat prin studii, in acest caz fiind o problema medicala in discutie prin studii stiintifice. Este vorba de incalcarea flagranta a legilor si a Constitutiei pentru instaurarea si mentinerea unei Dictaturi in Romania! Singura fundamentare, care arata gradul de cretinatate a decidentilor si legislatorilor din Ro, este faptul ca asa a zis organizatia globalista neocomunista OMS si ca asa se face sin in tarile occidentale, toate aflate sun dictatura globalista neocomunista!
Absolut corect.
corect
Asa este,perfecta dreptate!
Dictatura neomarxista!
Bai Matule, vezi ca se rupe sandramaua Plandemiei promovate de voi foarte agresiv, iar rudele si apartinatorii celor 30.000 de naivi pe care voi i-ati omorat va vor capul !! Asa ca Matule, invata sa alergi repede, ca daca stii sa alergi numai incet, ai cam pus-o, imbecilule criminal ce esti !! 🙂 Oricum, vin vremuri tulbui, cu foamete si razboaie civile peste tot, as ca scapa care poate !! 🙂 Asta nu e valabil si pentru sclavii si cobaii regimului progresist elitist, ei vor fi sacrificati primii !!
doar pt cum a prelungit arafat in timis starea si tot s au demascat cate nereguli au facut doar pt umilinta cetatenilor si distrugerea vietilor economice si asa precare!!!!!!!!!!ii sustinem pe judecatori.
Stati linistiti, ca totul va decurge „conform planului”!
Inalta Curte va stabili termen de judecata pentru toamna 2022, si probabil in primavara (aprilie-mai) 2023 va pronunta respingerea cererii!
Nici Curtea Constitutionala nu va avea curajul sa pronunte saptamana viitoare neconstitutionalitatea Legii 55/2020, iar hotararea CConstit va fi unul din motivele respingerii cererii de anulare a starii de alerta de catre Inalta Curte!
Din pacate, magistratii romani sunt total lipsiti de curaj!
URMEAZA IN CURAND NURENBERG2 APOI GITMO!!!