AcasăSOCIALLovitură pentru profesorii care dau meditații. Ministrul Cîmpeanu a făcut anunțul: „Este...

Lovitură pentru profesorii care dau meditații. Ministrul Cîmpeanu a făcut anunțul: „Este o chestiune de bun simţ” – VIDEO

Liberalul aflat în fotoliul de ministru al Educației a venit cu precizări menite să ajungă în atenția cadrelor didactice care fac meditații. E un anunț de interes deopotrivă pentru profesori, cât și pentru elevi. Și de o schimbare ce ar urma să fie operată în viitoarea lege a Educației.

În condițiile în care nu sunt puțini elevii care, nu doar în perioada pandemiei, când s-a ajuns să se facă școală online, au apelat la varianta meditațiilor, unii dintre ei inclusiv pentru a se pregăti pentru examenele naționale, ministrul a venit cu un anunț cu privire la chestiunea meditațiilor.

E vorba despre situația în care unii profesori fac meditații cu elevii de la clasele la care și predau. Și care ar urma să nu mai fie permisă, în viitoarea lege a Educației. Ministrul Cîmpeanu a adus în discuție nevoia de a fi respectate „condiții de etică”.

Cîmpeanu: „Este o chestiune de bun simţ ca un profesor să nu facă meditaţii cu propriii elevi”

Este o chestiune de bun simţ ca un profesor să nu facă meditaţii cu propriii elevi. Pe de altă parte, meditaţiile sunt un lucru obişnuit în orice stat al acestei lumi, nu poţi împiedica un părinte să investească în educaţia propriului copil, dar trebuie respectate în acelaşi timp şi condiţiile de etică.

La nivelul legii vom ridica această interdicţie – al noii legi a Educaţiei care va rezulta pentru implementarea proiectului «România educată»”, a declarat Sorin Cîmpeanu marţi seară, la TVR 1.

Comisie națională de inspecție

Ministrul a anunțat, totodată, că va exista o comisie națională de inspecție școlară cu un astfel de obiectiv – verificarea respectării „normelor de etică și deontologie profesională din partea cadrelor didactice”.

Comisie din care să facă parte „profesori de o probitate morală şi profesională fără cusur” şi care să aibă experienţă şi în inspecţia şcolară.

 

310 afisari

4 COMENTARII

  1. si cum le veti verifica de exemplu daca meditatiile se fac intr-o locatie inchiriata de cineva si nu la domiciliul dascalului sau al elevului?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger