AcasăSOCIALLovitură pentru navetiști. Ministerul Transporturilor scoate din circulație toate autobuzele interjudețene mai...

Lovitură pentru navetiști. Ministerul Transporturilor scoate din circulație toate autobuzele interjudețene mai vechi de 6 ani

Transport interjudețean la liber, dar fără autobuze

Prezentat ca o liberalizare totală a pieței transportului interjudețean, proiectul de ordonanță de urgență al Ministerul Transporturilor aruncă în aer întregul sector. Pentru că liberalizarea treptată a fost anulată de Curtea Constituțională, ministerul s-a răzbunat și a strecurat în noul act normativ o prevedere care îi va lovi chiar pe navetiști, care nu vor mai avea cu ce ajunge la locurile de muncă. Astfel, proiectul introduce obligativitatea tuturor transportatorilor de a nu deține autobuze mai vechi de 6 ani. 

sursa foto bihonro

În timp ce vehiculele de transport în comun din orașe au o vechime de peste 20 de ani, autobuzele care vor solicita licențe pentru trasee interjudețene nu vor putea fi mai vechi de 6 ani. Prevederea a fost strecurată de Ministerul Transporturilor într-un proiect de ordonanță de urgență care ar urma să liberalizeze total transportul de persoane interjudețean.

”În cazul serviciilor regulate interjudeţene perioada de valabilitate maximă a licenței de traseu este de 3 ani. Valabilitatea acesteia poate fi stabilită pentru o perioadă mai scurtă la cererea solicitantului sau în cazul în care este necesară respectarea condiţiei de vechime a autovehiculului”, se arată în proiectul de act normativ.

Potrivit proiectului, autobuzele nominalizate de operatorii de transport rutier trebuie să deţină copie conformă în termen de valabilitate, să fie clasificate pe categorii, să fie dotate cu instalaţie de aer condiţionat, să fie  deţinute în proprietate, leasing, în baza unui contract de vânzare în rate sau în baza unui contract de închiriere, respectiv să nu aibă o vechime mai  mare de 9 ani la sfârşitul perioadei de valabilitate a licenței de traseu. Liberalizarea constă în faptul că licența de traseu solicitată în vederea efectuării unei curse prin servicii regulate interjudețene se va elibera, tuturor operatorilor de transport, în ordinea acceptării cererilor acestora pe platforma informatică, indiferent de graficul de circulație propus de către aceștia.

Care concurență?

În ședința din data de 5 noiembrie 2024, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere este neconstituțională, în ansamblul său, susține Ministerul Transporturilor.

Astfel, Curtea a constatat că atribuirea serviciilor de transport rutier de persoane, prin servicii regulate, la nivel interjudețean, reglementată prin legea criticată, restricţionează și chiar înlătură concurenţa pe această piaţă relevantă prin stabilirea unor condiţii discriminatorii pentru operatorii care solicită pentru prima dată accesul pentru efectuarea de servicii regulate de transport rutier pe o anumită cursă de pe un traseu interjudețean.

”Adoptarea măsurilor de liberalizare în mod gradual prin  prelungirea nejustificată a valabilităţii licenţelor de traseu/autorizațiilor de transport la nivel interjudețean conduce la distorsionarea mediului concurenţial, prin favorizarea operatorilor existenţi pe piaţă şi interzicerea accesului altor operatori care ar fi putut să efectueze aceste servicii în condiţii economice şi de calitate superioare. Concurența se manifestă doar la momentul atribuirii curselor, prelungirea duratei programului de transport interjudețean prin măsuri neconcurențiale conduce, automat, la lipsa concurenței, blocând în mod nejustificat accesul pe piață al potențialilor operatori în domeniu”, a precizat Curtea de Conturi.

Benefic pentru călători

Ministerul Transporturilor spune că existența mai multor operatori de transport care deservesc o anumită relație nu poate decât să fie benefică pentru călători, având în vedere faptul că aceștia pot alege cu cine efectuează deplasarea pe baza criteriilor proprii de apreciere a modului de efectuare a transportului de fiecare dintre operatorii de transport deținători de licențe de traseu, fapt ce declanșează concurența între aceștia.

”Prin faptul că se trece la eliberarea licențelor de traseu fără așa zise criterii de atribuire, se deblochează accesul pe piață al potențialilor operatori în domeniul transporturilor rutiere de persoane prin servicii regulate interjudețene. Totodată, se elimină distorsionarea mediului concurenţial prin favorizarea operatorilor existenţi pe piaţă şi interzicerea accesului altor operatori care pot să efectueze aceste servicii în condiţii de calitate superioare”, a mai arătat Ministerul Transporturilor.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.094 afisari

2 COMENTARII

  1. Vi se pare că navetiști sunt bogații României. Nu vă dați seama că vor creste prețul la bilete. De ce nu închideți orașele mari ca „țăranii” să nu mai facă naveta… Sunteți proștii târgului și habar nu aveți de ce se întâmplă în teritoriu.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger