AcasăSOCIALLovitură pentru multinaționale. Produsele de calitatea a III-a, interzise în România

Lovitură pentru multinaționale. Produsele de calitatea a III-a, interzise în România

Populația, protejată de mărfurile proaste aruncate pe piața românească

Guvernul a adoptat ieri o ordonanță de urgență care va produce un adevărat cutremur pe piața internă. Astfel, produsele identice ca formă și ca marcă din statele UE, dar de calitatea a III-a, vor fi interzise în România. Amenzile pentru încălcarea noilor reglementări privind practicile comerciale înșelătoare ajung și la 100.000 de lei, iar în cazul în care sunt afectați peste 100 de consumatori, sancțiunea se dublează. 

Diferența flagrantă dintre calitatea produselor pentru statele UE și a celor livrate în România va fi sancționată extrem de dur de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Executivul a adoptat ieri o ordonanță de urgență care va pune capăt acestor practici înșelătoare, restabilind românilor statutul de cetățeni europeni.

Astfel, orice activitate de comercializare a unui bun pe teritoriul României, ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, deși bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite, va fi considerată practică comercială înșelătoare și va fi sancționată cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei. Excepție se va face în cazul în care acest lucru este justificat de factori legitimi și obiectivi, probat cu documente concludente.

Totodată, potrivit ordonanței de urgență, diferența de compoziție poate fi justificată doar prin cerințe juridice naționale, disponibilitatea sau caracterul sezonier al materiilor prime, strategiile voluntare menite să îmbunătățească accesul la alimente sănătoase și nutritive, precum și prin dreptul comerciantului de a oferi bunuri de aceeași marcă în ambalaje cu o greutate sau un volum diferit pe piețe geografice diferite. În acest caz, comercianţii au obligația de a pune la dispoziţia consumatorilor informaţii cu privire la asemenea situații, ȋntr-un mod care să le permită accesul la acestea, cu privire la diferențierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi și obiectivi, astfel ȋncât această diferențiere să fie poată fi identificată de către consumatori. Încălcarea acestei prevederi se sancționează cu amenzi de până la 100.000 de lei, iar posibilitatea contravenienților de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzută pentru fapta contravențională săvârșită a fost anulată.

Cifra de afaceri majorează amenzile

În cazul utilizării de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte care afectează un număr mai mare de 100 de consumatori, limita minimă și limita maximă a sancțiunilor se dublează. Totodată, cuantumul amenzilor va fi majorat în funcție de cifra de afaceri a comerciantului sau a prestatorului de servicii, sancțiunile de 100.000 de lei fiind date celor care au cifră de afaceri anuală de peste 50 milioane de euro. Contravenţiile se vor constata la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor care, potrivit legii, au un interes legitim, ori din oficiu, precum și de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune ca sancţiune complementară suspendarea prestării serviciilor, furnizării bunurilor sau activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Se plătesc despăgubiri

Actul normativ aprobat de Guvern mai prevede și dreptul la măsuri de remediere fără costuri pentru consumatorii afectați de practicile comerciale incorecte. Printre acestea se numără înlocuirea, reducerea prețului sau încetarea contractului şi restituirea contravalorii produsului sau serviciului, după caz, și despăgubiri pentru prejudiciul suferit de consumator. În cazul în care se constată deficiențe în primele 30 de zile de la achiziția produsului sau serviciului, se dispune direct înlocuirea acestuia.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.328 afisari

9 COMENTARII

  1. legeed ca a fost facuta de multinationale impreuna cu chiritoiu , care ii va invata personal cum sa fenteze legea ca de asta sta acolo de o viata .

  2. Cine crede mai interesant e ca recunosc la rang de guvern ca astia ne vand toste mizeriile si nu au facut nimic , din contra sunt premiati ca ei sunt mai toti off shore deci nu platesc taxe in Romania!!!

  3. Nu e o măsură pentru consumatorul roman, este un motiv nou pentru ca hipermarketurile care aduc gunoi în loc de mâncare în Ro sa dea șpagă cui trebuie și la greu. Altfel puteau sa separe produsele de categ. a III – a în standuri cu junk food in hipermarketuri, cu avertizarea consumatorului și treaba era rezolvata. Dar asa se va vinde în continuare gunoi în loc de mâncare la preturi mai mari, pentru ca hipermarketurile trebuie să-și recupereze șpaga de la consumatori, normal, ca doar nu or fi prosti sa o suporte din profiturile lor.

  4. nu,nu,nu:
    -e ” legea cererii si a offertei „,mai!
    (de fapt asa a inceput totul:
    au vandut gunoaie,
    s-au prins ca vanzarile sint aceleasi deci „consumatoru” e o vita incaltzata,
    nu a fost nevoie de spionaj pe fb)

  5. e adevarat
    xxx-cola cu spema de chinez
    nu credem ca au vandut INCA!
    (dietetica+albeshte limba)

  6. Sa creada prostii ca vor manca numai produse calitatea I.
    Toate resturile vestului vor fi etichetate ca fiind calitatea I si vandute la noi.

  7. Odata cu aderatea UE s-a permis cu bună știință mai ales de DSVSA invazia de produse cele mai proaste existente la nivel mondial , volum mare permitea spagile cerute, producători autohton care făceau produse mult superioare practic au fost împinși in faliment. Practic si fără laboratoare se poate determina catitatea alimentelor:preț foate foate mic sau refuzul consumului de ciini .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger