AcasăSOCIALLovitură pentru Bode. S-a anulat masteratul care transforma civilii în ofițeri MAI

Lovitură pentru Bode. S-a anulat masteratul care transforma civilii în ofițeri MAI

Lucian Bode, refuzat de o instituție care a dovedit că are integritate

Manțocăria cu masteratul profesional de un an, dedicat civililor din afara sistemului, care ajungeau direct ofițeri în MAI, a picat la Agenția care asigură calitatea în învățământul superior. Sindicaliștii din sistem făcuseră chiar plângere la Avocatul Poporului, împotriva Ordonanței Guvernului privind intrarea pe ușa din dos a clientelei politice în structurile ministerului, în detrimentul polițiștilor cu studii superioare și masterate, care erau excluși prin actul normativ.

Pe modelul demiterii șefului agenției care asigura calitatea învățământului preuniversitar, dacă auzim în perioada următoare că a fost zburat din funcție președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu trebuie să ne mire. Și asta pentru că ARACIS a îndrăznit să respingă masteratul profesional de un an pe care l-a cerut MAI și l-a și legiferat printr-o ordonanță de urgență. ”Demersul MAI, pe repede-înainte, de promovare a OUG nr. 76/30 iunie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, prin care s-au introdus mastere profesionale de un an, la Academia de Poliție, nu a fost agreat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, care l-a tăiat de pe lista programelor de studii universitare pentru etapa 2021-2022, în ultima ședință a Consiliului ARACIS din 27 iulie a.c. Masterul în discuție nu apare nici în proiectul HG de pe masa ședinței de Guvern de joi, hotărâre prin care se vor stabili cifrele de școlarizare în domeniu, pentru anul universitar următor. SNPPC a cerut Avocatului Poporului să-i propună CCR să declare neconstituțională OUG 76, pentru a nu permite o asemenea discriminare aberantă, prin care pilele unora sau altoră să devină ofițeri de poliție, peste noapte, în timp ce alții își tocesc coatele pe băncile facultății ani de zile.

De asemenea, ne-am opus și modificării OMAI 140/2016  privind activitatea de resurse umane – unde, totuși, MAI a operat modificări, pentru a facilita organizarea acestor mastere, dedicate unor <<norocoși>>, de către Academia de Poliție, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

Intrare pe ușa din dos

Sindicaliștii de la SNPPC ne spun că, la dezbaterea ordonanței emise de MAI, au susținut că este un proiect discriminatoriu față de restul angajaților din sistem, care au studii superioare și nu sunt încă ofițeri, referindu-se la agenții de poliție și la personalul contractual din MAI. ”Ne-am exprimat indignarea față de această rută alternativă doar pentru anumite persoane și doar păentru cine avea o recomandare din partea sistemului. Ni se pare anormal să devină ofițer de poliție un absolvent de studii superioare din afara sistemului, în detrimentul celor care fac Academia de Poliție. Este, de fapt, o intrare în sistem, pe ușa din dos. Dacă erau preocupați de deficit, noi indentificasem și alte soluții, cum ar fi trecerea în corpul ofițerilor, încadrări directe de specialiști pe zonele de IT, financiar, resurse umane, logistică, chimiști, biologi, fără a fi nevoie de acest masterat. Ne bucurăm că avem o instituție în România, cum este ARACIS, care a invalidat acest masterat care nu asigura pregătirea profesională a celor care l-ar fi urmat”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.

Se pregăteau noii șefi din Poliție

Nevoia de diminuare a deficitului de personal din sistem este din ce în ce mai stringentă, însă nu cu astfel de metode, susțin sindicaliștii din MAI. ”Nu putem agrea o astfel de metodă neprincipială, care ar conduce la ocuparea funcțiilor de ofițeri de poliție – mâine, poimâne, manageri de nivel înalt în structurile MAI – de către tot felul de neica-nimeni, intrați în sistem pe ceea ce MAI a numit, în Nota de fundamentare a OUG 76, <<rută alternativă>>. Nu că acum lucrurile sunt perfecte, dar asta ar fi fost, totuși, prea mult”, se mai arată în comunicatul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
10.532 afisari

2 COMENTARII

  1. Este distrus Arahat, vrea sa-si creeze o directie de suport decizional in subordinea DSU al MAI pe care sa o umple cu „ofiteri” legebete-isti neocomunisti, ca sa se inconjoare de indivizi ca el!

  2. Daca nu reușea PNL sa ia puterea prin trădare ,PSD elimina posibilitatea trecerii frauduloase din corpul subofițerilor și agenților in cel al ofițerilor.Marea nr de locuri la academie la frecventa redusă și dădea posibilitatea celor capabili din sistem să se pregătească pentru a devenii ofițer.Un ofițer nepregătit dăunează grav sistemului și nu va avea respectul subordonaților

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger