Cauta

Locuitorii din Tulcea şi Constanţa, speriaţi de un mesaj Ro-Alert primit în „creierii” nopţii: „Pot cădea obiecte din spațiul aerian”

Românii din județele Tulcea şi Constanţa au fost speriaţi de un mesaj R0-Alert transmis în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Avertizarea făcea referire asupra riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România.

E primul mesaj Ro-Alert legat de război, în Constanţa

Este pentru prima dată când un astfel de mesaj este trimis și în județul Constanța. Până acum au mai fost alertate doar județele Tulcea, Brăila și Galați.

”În această seară a fost transmis un mesaj RO-Alert pe teritoriul judeţelor Tulcea şi Constanţa după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atacat al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea graniţei cu România.

Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Mesajele, cu rol de informare

Ei au precizat că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României. „Facem menţiunea că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României cu Uncraina despre faptul ca sunt posibile atacuri ale federaţiei şi ruse asupra teritoriului ucrainean şi ca există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional.

Până la ora emiterii acestui comunicat nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112 în disteleceratul ISU Tulcea”, a precizat ISU Tulcea.

Avertizare Ro-Alert în Constanţa

Mesajul a fost transmis şi locuitorilor din municipiul Constanţa.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă.

În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată, 90 de minute”, este mesajul RO-Alert destinat județului Constanţa.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Gata și cu PNRR. Bolojan blochează toate șantierele și renunță la contracte
  • Alertă națională. În plină criză energetică și cu prețuri majorate, profiturile Hidroelectrica s-au prăbușit
  • Exit mobile version