Ministerul Sănătății (MS) a comunicat informații oficiale cu privire la unitățile spitalicești în care au fost transferați peste 50 de pacienți din rândul celor care se aflau internați la ”Matei Balș”.
Astfel, s-a aflat că au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din rândul celor 102 aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiul de vineri dimineață.
Lista făcută publică de MS arată astfel:
11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;
5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;
6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;
4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;
5 pacioenți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;
3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2
4 pacienți la Spitalul „Witting”;
4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;
1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;
7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca
E important de avut în vedere că aparținătorii pacienților de la ”Matei Balș” pot suna pentru a afla informații despre cei dragi apelând două numere de telefon puse la dispoziție de DSU. VEZI AICI.
Informații despre a patra persoană care a decedat în urma incendiului
După ce s-a aflat că patru oameni au pierit, ca urmare a tragediei produse la ”Matei Balș”, și că una dintre victime a fost supusă manevrelor de resuscitare, care, din păcate, nu au dat rezultat, Ministerul Sănătății a venit cu precizări.
”Conform informațiilor primite, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare și care, între timp, a decedat (a patra victimă). Este vorba despre o femeie, în jurul vârstei de 80 de ani, care avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală”, se menționează în comunicatul MS.