AcasăSOCIALLiderii din Coaliție nu s-au înțeles asupra majorării pensiilor. Procentul vehiculat de...

Liderii din Coaliție nu s-au înțeles asupra majorării pensiilor. Procentul vehiculat de liberali pentru mărirea acestor venituri

pensie

Coaliția de guvernare discută despre creșterea pensiilor începând cu 1 ianuarie 2023, însă nu a luat încă o decizie.

PSD și PNL propun procente de creștere diferite. Liberalii insistă cu creșterea de 15% a tuturor pensiilor, iar social-democrații ar vrea mai degrabă o creștere cu 10% și acordarea unor ajutoare suplimentare pentru pensionarii vulnerabili.

Liberalii susțin majorarea pensiilor cu 15%

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că liberalii susţin creşterea pensiilor cu 15% dacă bugetul o va permite.

„Am discutat la nivelul partidului că trebuie să găsim acea soluţie prin care să acoperim creşterea inflaţiei. Creşterea inflaţiei în momentul de faţă este de peste 15%. Dacă bugetul ne va permite, propunerea PNL este de 15%”, a spus Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

PSD vrea o majorare de 10%

Duminică, ministrul Muncii Marius Budăi a precizat că la nivel guvernamental se discută despre o majorare a pensiilor cu 10%, plus sprijinirea pensionarilor cu pensii mici şi a categoriilor vulnerabile mai ales pe perioada iernii.

O decizie finală va fi luată, însă, în cadrul coaliţiei, iar aceasta va fi anunţată de liderii coaliţiei de guvernare. În prezent, potrivit lui Budăi, este în lucru bugetul pe anul 2023.

author avatar
Andreea Vlad
313 afisari

2 COMENTARII

  1. De ce au impresia nulitatile din guvern ca mai pot pacali pe cineva cu asa zisele discutii pe tema pensiilor, cand noi stim, demult, ca lucrurile sant intelese si nu se va intampla nimic. Chiar nu s-au plictisit de toate mizeriile spuse ?? Noi ,da. Noi stim ca nu-s in stare de nimic,stim ca sant niste hoti pusi sa pazeasca averea tuturor, dar ei o tin langa…

    • SUBSCRIU INTR U TOTUL…..DAR NOI CE FACEM CU ACESTE NULITATI HOATE SI MINCINOASE ? LE MAI SUPORTAM MULT NESIMTIREA ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger