AcasăSOCIALLiberalii pregătesc închisori și pentru minorii care comit fapte penale

Liberalii pregătesc închisori și pentru minorii care comit fapte penale

Măsuri dure împotriva minorilor care comit fapte de violență

Pentru că măsurile coercitive luate împotriva minorilor care comit fapte de violență sunt prea blânde, parlamentarii PNL au decis să înăsprească legislația. Astfel, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat se va face și pentru fapte de violență, iar direcțiile de asistență socială vor fi obligate să înființeze un astfel de centru în fiecare județ. Totodată, părinții care nu respectă obligativitatea consilierii psihologice atât pentru ei, cât și pentru copiii care au comis fapte penale riscă închisoare de la 1 la 3 ani.

inchisoareChiar dacă în legislaţia privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, precum şi în Codul penal, există prevederi prin care faptele penale săvârşite de copii care nu pot răspunde penal sunt sancţionate, totuşi nici minorii, nici părinţii lor nu le respectă, susțin parlamentarii PNL. Aceștia se referă la obligativitatea participării minorului care a săvârşit fapte de agresiune la programe speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile publice sau private, însă foarte mulţi dintre minori ignoră respectarea acestor prevederi legale, ştiind că nu li se poate întâmpla mare lucru din partea autorităţilor statului, că plătesc o amendă modică şi cam atât.

De asemenea, dacă părinţii refuză ca minorul să participe la consiliere psihologică, instanţele judecătoreşti pot impune participarea minorilor delincvenți la astfel de cursuri. Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, minorul, conform prevederilor Codului penal, poate fi obligat de instanţă să urmeze un curs de pregătire școlară sau de formare profesională; să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de instanță; să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă; să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

Părinții riscă să ajungă după gratii

Parlamentarii liberali arată că măsurile de coerciţie sunt prea blânde împotriva minorilor care comit fapte penale și a părinților acestora, care nu respectă măsurile dispuse de instanță, și cer pedepse cu închisoarea de la 1 la 3 ani. Totodată, pentru o gestionare mai eficientă a cazurilor de minori care au săvârşit fapte penale, dar care nu răspund penal, direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului vor avea obligaţia să înfiinţeze cel puţin un centru rezidenţial specializat de consiliere şi reintegrare socială a copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal.

”De asemenea, pentru a înăspri şi mai mult componenta sancţionatorie şi a descuraja minorii care ar intenţiona să săvârşească fapte cu violenţă, instanţa judecătorească va dispune, pe perioadă determinată, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat, care sunt centrele specializate de consiliere şi reintegrare socială”, se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege.

Consiliere psihologică și pentru copii, și pentru părinți

Potrivit proiectului legislative, părinții copilului care săvârșește fapte penale și nu răspunde penal au obligația de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului sau de alte instituții de specialitate publice sau private, iar nerespectarea acestor prevederi va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoarea de la 1 la 3 ani. Pe de altă parte, neparticiparea copilului la programele speciale de consiliere psihologică va constitui infracțiune de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti și va fi sancționată conform Codului penal. Potrivit proiectului de act normativ, plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat se va face nu numai în cazul în care acesta prezintă un grad ridicat de pericol social sau repetă faptele penale, ci și atunci când a săvârşit o faptă cu violenţă.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
368 afisari

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger