AcasăSOCIALLiber la ieșit în stradă! Mai puține restricții la organizarea protestelor

Liber la ieșit în stradă! Mai puține restricții la organizarea protestelor

Organizarea mitingurilor și demonstrațiilor nu va mai fi împiedicată de autorități. Potrivit unui proiect de lege, inițiat, în consens, de toate formațiunile politice, și reluat în această legislatură, restricțiile la proteste vor fi relaxate astfel încât să nu se mai ajungă la nerespectarea dreptului constituțional la adunările publice. 

Pe masa deputaților se află un proiect de act normativ extrem de sensibil pentru această perioadă. Este vorba despre schimbarea Legii nr.60 din 23 septembrie 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, care va da undă verde protestelor. În România, spun inițiatorii proiectului, dreptul la adunare publică este reglementat de o lege elaborată după mineriadele din 1991. ”Aceasta are cel puțin patru probleme structurale fundamentale. În primul rând este scrisă pentru a împiedica adunările publice, în numele ordinii publice, și nu pentru a pune în aplicare un drept consfințit de Constituție. Apoi, legea nu ține cont de faptul că, astăzi, cetățenii se pot autoorganiza, descentralizat, folosind noile tehnologii, și nu mai există întotdeauna un organizator cunoscut. Totodată, actul normativ în vigoare oferă o putere aproape discreționară autorității publice locale să aprobe sau nu orice adunare publică, existând primării care folosesc această putere în mod constant, și permite prea ușor folosirea forței pentru a opri o adunare publică. În general, Legea adunărilor publice se aplică fără probleme în cazul acelor evenimente fără potențial de controversă, dar poate fi abuzată în cazul acelor adunări cu caracter de protest, îndreptate împotriva puterii. Tocmai din acest motiv legea nu reușește să pună în practică dreptul fundamental din Constituție”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Protestele trebuie, aberant, aprobate

Deputații relevă faptul că, în aplicarea legii actuale, procesul de notificare prealabilă a unei adunări publice s-a transformat într-un proces de tip cerere-aprobare. În realitate, obligațiile de notificare s-au transformat în forme de restricționare a dreptului la adunare publică și în motiv de dispersare a unor adunări pașnice sau de sancționare a participanților, susțin aceștia. ”Textul legii în vigoare include o listă lungă de restricții referitoare la locul de desfășurare, orele de desfășurare, condiții și obligații pentru organizatori și participanți. De asemenea, se restricționează manifestarea dreptului la adunare publică făcând trimitere la termeni interpretabili precum caracter civilizat, defăimare, bune moravuri. Pe lângă restricțiile propriu-zise, organizatorii adunărilor publice au o serie de obligații dintre cele mai nerezonabile: de a avea dispozitive proprii de ordine, de a delimita spațiul de desfășurare sau de a stabili trasee de afluire și defluire. Mai mult, textul actual al legii prevede o serie de sancțiuni pentru organizatori și participanți dintre cele mai descurajante, cu încadrarea disproporționată ca infracțiuni a unor fapte minore și un cuantum mare al amenzilor, de până la 10.000 de lei. Dintre cele mai descurajante sancțiuni este cea pentru simpla participare la o adunare publică nedeclarată, indiferent dacă participantul are sau nu un comportament violent”, se precizează în motivarea proiectului de act normativ.

Adunările publice, permise și noaptea

Printre modificările importante aduse de proiectul legislativ se numără și permiterea adunărilor publice și după ora 22. Totodată, potrivit actului normativ, mitingurile, demonstrațiile, manifestațiile, procesiunile și alte asemenea, ce urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice ori în alte locuri în are liber, se pot organiza în mod liber, fără notificarea prealabilă a acestora, dacă nu împiedică circulația rutieră și pietonală și dacă nu este necesară prezența forțelor de ordine pentru a preîntâmpina conflicte între participanți. Pe de altă parte, adunările spontane, fără organizatori, vor fi permise în orice condiții.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
849 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Donald Trump îşi împarte campania electorală pe criterii rasiale. Anunţ uluitor despre fotografia sa judiciară (VIDEO)

Donald Trump încearcă o răsturnare de situaţie. Vrea să-şi transforme dezavantajele în avantaje. Fostul preşedinte încearcă un tertiplu prin care fotografia sa judiciară să...

Ce salarii se dau la Lidl în 2024. Supermarketul caută angajaţi. Pachetul de bonusuri „rotunjeşte” leafa

Companiile de pe piaţa din retail, din România, se află mereu în căutare de noi angajaţi. Lidl caută oameni în permanenţă. Supermarketul se prezintă...