AcasăSOCIALLegea salarizării bugetare, gata. Cum vor fi plătiţi românii care lucrează la...

Legea salarizării bugetare, gata. Cum vor fi plătiţi românii care lucrează la stat. Se schimbă lefurile, intră bani mai mulţi

Salariul-minim

Ministerul Muncii a elaborat un prim proiect al Legii salarizării, care va fi trimis Băncii Mondiale, pentru a vedea impactul bugetar.

De asemenea, săptămâna viitoare, ar urma ca noul ministru al Muncii, Simona Bucura-Oprescu, să aibă discuţii pe marginea proiectului cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene.

Cum se diferenţiază salariile la stat?

Astfel, potrivit noii legi, salariile diferă în funcție de gradul de pregătire, dar și sporurile care s-au oferit de-a lungul timpului, chiar dacă oamenii lucrează fix în aceeași instituție și au aceeași experiență.

Ar însemna ca toți bugetarii să primească un salariu fix, însă, în funcție de performanță și să aibă posibilitatea să ia aceste sporuri, dar și această parte variabilă.

Cine primeşte 5 salarii la angajare

Veşti bune pentru profesori! Pot primi şi 5 salarii la angajare. Condiția este ca profesorii titulari să se instaleze la catedră în zone defavorizate sau izolate și să rămână în acel loc minim cinci ani.

Personalul didactic repartizat cu statut de cadru didactic titular în unităţi de învăţământ aflate în zone defavorizate sau izolate, stabilite, cu consultarea partenerilor de dialog social, prin ordin al ministrului educaţiei, beneficiază de o primă de instalare neimpozabilă egală cu 5 salarii minime brute pe ţară cu obligaţia ca, pentru o perioadă de 5 ani şcolari, să rămână titular în unitatea de învăţământ respectivă.

Prima se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei şi se acordă o singură dată, indiferent de numărul de repartizări/transferuri/pretransferuri”, prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

„Există un proiect de lucru al Legii salarizării. Acesta va fi trimis Băncii Mondiale pentru a calcula impactul bugetar. Săptămâna viitoare ministrul va avea o întâlnire cu Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru discuţii pe Legea salarizării.

Acesta îşi propune să atenueze inechităţile între categoriile ocupaţionale, dar şi în interiorul aceleiaşi categorii”, au precizat sursele.

author avatar
Andrei Ștefan
906 afisari

4 COMENTARII

  1. Legea salarizarii e din 2017 a PSD.
    Vine PSD in 2023 si schimba legea…
    Asta ii omoara pe romani.
    Legislatia schimbata precum.sosetele de catre Gica contra din Parlament
    Azi e intr un fel, maine altfel.
    Asa e si in capul.lor, tornada.

  2. In alt articol de la acest ziar un redactor e contrariat ca romanii il simpatizeaza pe V Orban.Romanii vor conducatori adevarati nu ramele de la Bucuresti.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger