Cauta

Legea Pensiilor 2024 vine cu veşti bune pentru această categorie a populației. Așa vor încasa benficii mai mari

Legea Pensiilor 2024 vine cu veşti bune pentru această

Ajutor financiar pentru pensionari în ianuarie. Ministrul Muncii: „Nu va exista pensionar cu un venit mai mic de 2.200 de lei”

Veşti bune de la Guvern pentru o anumită categorie socială din România. Persoanele cu deficienţe auditive care se vor pensiona ar putea beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin, o soluţie complementară noii legi a pensiilor.

Așadar, soluţii pentru cei cu handicap grav.

Coeficient de solidaritate şi puncte de sprijin

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, s-a referit li la o reformă în scopul asigurării unei protecţii şi a unei promovări reale a drepturilor oferite de către statul român celor care au „cu adevărat” nevoie speciale.

„Împreună găsim soluţii, astfel încât, complementar noii legi a pensiilor, ale căror efecte pentru comunitatea dumneavoastră le cunoaştem cu toţii, dar care are ca principal pilon contributivitatea, care vă menţine în continuare stagiile scurte de cotizare, dar faţă de care venim cu o soluţie discutată împreună cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale reprezentative, inclusiv Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR), astfel încât să venim şi cu un coeficient de solidaritate, dar şi cu puncte de sprijin pentru cei din comunitatea dumneavoastră, care au muncit şi care datorită muncii dânşilor vor dobândi calitatea de pensionar”, a spus Simona Bucura-Oprescu.

Ce se întâmplă cu pensiile, de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a făcut un anunţ oficial privind pensiile românilor. Se întâmplă de la 1 ianuarie 2025.

Oficialul Guvernului a precizat că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025.

Boloş a precizat, despre indexarea pensiilor, că încă nu au început să lucreze la bugetul pe 2025.

„Eu cred că lună de lună, inclusiv una octombrie, noiembrie, decembrie, fondurile necesare pentru recalcularea pensiilor după cum ştiţi au fost asigurate şi nu s- pus problema sub nicio formă ca aceste drepturi pe care le-au dobândit pensionarii să nu fie achitate la timp.

Haideţi să discutăm la momentul respectiv, când vom lucra pentru bugetul anului 2025. Pentru astfel de măsuri, legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025″, a spus Marcel Boloş, preluat de stiripesurse.ro.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Birocrații de la Bruxelles ar trebui să-și ia gândul de la activele rusești
  • Frenezia inteligenței artificiale provoacă noua criză globală a lanțului de aprovizionare
  • Studiourile de film Cotroceni: figurantul Nicușor și vedeta Drulă
  • Descoperiri care schimbă medicina viitorului, prezentate la București. Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, partener științific al celui mai important congres medical studențesc din regiune
  • Ministrul USR al Mediului, direct responsabil. România riscă SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI austriecilor de la OMV
  • Recesiunea Bitcoin
  • Primul pas pentru raționalizarea consumului de energie. Se pregătesc prețurile fluctuante
  • UE are nevoie de energie sigură, fiabilă și la prețuri accesibile
  • Prosumatorii acuză: Guvernul favorizează marile companii de regenerabile
  • Exit mobile version