AcasăSOCIALLaurențiu Baciu, LAPAR: ”Din toamnă, toate prețurile vor scădea brusc”

Laurențiu Baciu, LAPAR: ”Din toamnă, toate prețurile vor scădea brusc”

Laurențiu Baciu: ”Europa exportă produse agricole, că are în exces”

Președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România, Laurențiu Baciu, ne spune că această creștere artificială a prețurilor va mai rezista cel mult până în toamnă, când vom asista la o prăbușire a acestora. Explicația este aceea că oamenii își vor epuiza rezervele de bani și nu vor mai avea cu ce să cumpere, provocând, astfel, o scădere bruscă a prețurilor. În ce privește criza alimentară, reprezentantul fermierilor susține că aceasta este o dezinformare menită să ajute speculanții.

Până cel târziu în toamnă, toate prețurile vor scădea, susține Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Acesta arată că epuizarea rezervelor de bani ale românilor, dar și ale europenilor va conduce la o imposibilitate de vânzare a produselor, punând, astfel, capăt speculei.

”În viitorul foarte apropiat românii vor termina rezervele de bani și atunci vom vedea realitatea. Să mai avem puțină răbdare. Atunci când rezervele de bani ale românilor se vor epuiza, toate prețurile vor scădea, pentru că nu o să mai existe cumpărători. Și atunci o să vedeți, inexplicabil, cum scad prețurile. De ce o să scadă? Pentru că nu vor mai avea cui să vândă. Din toamnă se vor termina și rezervele, se vor termina și concediile și vor începe oamenii să se gândească la sezonul rece și o să constate că nu mai au bani”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.  Acesta arată că acum, prin aceste măsuri de scumpire exagerată a energiei și gazelor, au stors rezervele oamenilor, și nu numai în România, ci și în Europa și că toate prețurile sunt crescute artificial.

”Haideți să gândim la rece! Cum credeți dvs că peste noapte poți majora un preț de patru-cinci ori? Eu înțeleg că s-au modernizat, că au avut cheltuieli suplimentare, au mărit salariile, dar asta se face în timp, dar nu peste noapte. Dau un exemplu banal: carnea de miel. Au dublat prețurile și au ajuns să arunce carnea de miel, că nu a mai cumpărat-o nimeni. Dintr-un miel au vrut să-și facă vilă, nu merge așa”, ne spune Laurențiu Baciu.

Europa produce de trei ori mai multe alimente decât are nevoie

Reprezentanții fermierilor români semnalează că zvonurile despre o criză alimentară sunt absolut aberante și sunt lansate de către cei care vor să manipuleze piața. Europa produce de trei ori mai multe produse agro-alimentare decât are nevoie, iar în cazul unei calamități extinse, de genul secetei, chiar dacă ar produce doar 30% din cantitatea normală, tot ajunge pentru aprovizionarea continentului.

”Astea cu blocajul din China, din India, sunt pentru speriat lumea. Noi vorbim acum despre piața europeană. Noi, cel puțin, avem câteva produse în România, cum sunt rapița și porumbul, care au circuit european, deci nu ies afară din UE. La fel și floarea soarelui și soia, care rămân tot în Europa. Grâul și orzul ies undeva în Orient, cantitatea cea mai mare. Toți își motivează incapacitatea de a ne lămuri despre ceea ce se întâmplă cu prețurile prin războiul din Ucraina, deși nu are nicio treabă. Ceea ce se întâmplă acum pe piață sunt doar zvonuri lansate de cei interesați, care ies zilnic și induc panică despre crize alimentare”, ne-a precizat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu.

Se importă îngrășăminte cu 100 de euro/t și se vând cu 1.000 de euro

Fermierii spun că prețurile la cereale s-au mărit artificial, la fel cum s-au mărit și inputurile și că, anul acesta, majoritatea îngrășămintelor au fost importate din Egipt, unde nu a fost nicio schimbare. ”Le-au luat importatorii cu o sută și ceva de euro tona și le-au vândut în România cu 1.000 de euro tona. Sunt niște prețuri speculative, cum se spune – iuțeala de mână și nebăgarea de seamă, și le-a ținut. La noi comercianții au scumpit nejustificat îngrășămintele, ținând cont că unii s-au aprovizionat inclusiv din Ucraina, că a intrat foarte mult îngrășământ din această țară și intră și acum”, a mai afirmat Laurențiu Baciu, președintele LAPAR.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
3.330 afisari

11 COMENTARII

    • JURNALISMUL DE GUNOI PE Site-ul ziare.com ! CEI CE POSTAZA PE ZOAIE.COM SUNT NISTE IMPOSTORI , ANALFABETI CE COPIE ARTICOLE DE PE INTERNET IAR APOI LE POSTEAZA PE ziare.com .
      Ziare.com RUSINEA PRESEI SI JURNALISMULUI ROMANESC ! FALSI JURNALISTI , ANALFABETI FUNCTIONALI ESCROCI CE PUBLICA ARTICOLE COPIATE DE PE SITE-uri SI CARE AU SUTE DE CONTURI SI FAC COMENTARII LA ARTICOLELE LOR PENTRU ASI LAUDA MIZERIILE SI HARTUI SI INSULTA CITITORII CE NU SUNT DE ACORD

  1. Toate aceste sperieturi întreținute de speculanți lăsați să zburde sînt pt a acoperii crimele cu plandemia și cu injecțiile. La fel teatrul de operațiuni, chiar ei îl numesc așa, din Ucraina.

  2. Cand cel mai mare speculant e chiar statul, atunci ce asteptari sa ai de la samsarii comertului ??? Nu va mirati, e chiar statul pe care-l votam si sustinem zi de zi si care ne repeta papagaliceste, vom face, va fi , se va intteprinde, etc si NU FACE NIMIC.

  3. hmmmmmmmm,
    „dumping” asta inseamna:
    – o metoda speculativa de re-fixare a pretzului,
    prin turnarea laptelui pe camp sau la porci,
    prin incendierea recoltelor sau eutanasierea porcilor,
    dl. Baciu vinde pielea pwolii ursului din padure,
    pe care a belit-o cu fragi si mure….

  4. Are dreptate, amintiți-vă prețurile la carnea de miel din perioada Paștelui, speculanții punând un preț greu de suportat, dar când au văzut că rămân cu marfa în galantar au redus prețul foarte mult. Același lucru se întâmplă și de anul nou, cu brazii. După ce țin la preț, ajung în final să-i arunce. Calicia la români este mare.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger