Sezonul estival este abia la început, astfel că românii încă îşi mai pot plănui vacanţa pe litoralul românesc. Vestea bună este că un sejur poate pleca de la preţul de 40 lei pe noapte.
Cum? Prin programul ”Litoralul pentru Toţi”, care se desfăşoară în perioada 21 mai – 20 iunie.
Până în prezent, 54 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre vor participa la acest program, punând la dispoziţia turiştilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.
„Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte prin programul ‘Litoralul pentru Toţi’, care se desfăşoară în perioada 21 mai – 20 iunie 2021, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Până în prezent, un număr de 54 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Neagre vor participa la acest program, punând la dispoziţia turiştilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte”, arată FPTR.
Românii care merg în staţiunile româneşti de la Marea Neagră până pe 20 iunie se pot caza cu tarife reduse, plătind de la 40 de lei de noapte prin programul „Litoralul pentru toţi”, aflat la a 38-a ediţie şi lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Care sunt cele mai ieftine şi cele mai scumpe staţiuni?
Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 40 de lei, cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 3 stele din staţiunea Neptun si costă 80 lei/noapte pentru 2 persoane.
La polul opus, se află staţiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele 2 persoane vor plăti pentru un sejur de minim 5 nopţi, care include cazare cu servicii de masă ultra all-inclusive, 520 lei/ noapte.