Pe 6 iulie, cu fast reținut, dar multe fraze atent alese din manualele de PR, Justiția și-a serbat ziua. Un moment „solemn” în care, așa cum ne-au obișnuit, șefii din vârful sistemului judiciar românesc au scos de la naftalină cuvinte bombastice, apeluri patetice la coeziune și respect, plus o doză generoasă de autosuficiență. Comunicatele au curs ca la robinet, iar mesajele, de o plasticitate înfiorătoare, au părut desprinse dintr-un scenariu ieftin de propagandă. În loc să ne simțim mai în siguranță, suntem, iar, martorii unui spectacol penibil – judecători care se plâng că sunt „descurajați” de popor să-și facă bine meseria, asta în timp ce poporul a ajuns strivit sub decizii iresponsabile, taxe și injustiții flagrante!
Cea mai sonoră voce a fost, fără îndoială, cea a șefei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina-Alina Corbu. Cu un aplomb demn de un consilier spiritual al vremurilor grele, președintele ÎCCJ ne-a explicat doct că „popoarele puternice se adună împreună” și că „emoția negativă generată în societate descurajează judecătorii să-și continue cariera”.
Întrebarea e simplă: Care emoție? Cea a părinților cărora le este frică să-și mai lase copiii singuri pe stradă după ce un pedofil a fost eliberat „pe procedură”? Sau emoția celor care văd cum interlopii zburdă liberi, cu dosarele „rătăcite” prin sertarele de la Parchete? Sau poate vă referiți la emoția pensionarului care trebuie să aleagă între medicamente și mâncare, în timp ce un fost magistrat iese la pensie la 48 de ani cu 20.000 de lei lunar?
Cum să mai aibă românul încredere în actul de justiție, când alegerile prezidențiale sunt anulate cu zâmbetul pe buze, iar libertățile fundamentale, tăiate din pix? Iar dacă pierderea încrederii este „pericolul suprem”, după cum dă de înțeles șefa ÎCCJ, să înțelegem că, în curând, încrederea în justiție va fi obligatorie prin lege? Va fi verificată? Aplicată cu forța?
Problema României nu este lipsa de rezultate în dosarele mari de corupție și nici nu are legătură cu deciziile prin care șoferii drogați sunt puși în libertate până lovesc din nou, nu-i așa, doamna Corbu? Problema e că oamenii au început să se prindă de ce se întâmplă în Justiție și asta vă sperie, corect?!
Doamna Corbu, poate v-ar ajuta puțină coeziune cu realitatea. Sau reziliență în fața adevărului: nu poporul sabotează Justiția, ci Justiția, în forma ei actuală, sabotează încrederea unui întreg popor! Când omul de rând vede decizii scandaloase și tăcere complice, nu are nicio obligație să vă aplaude. Nu este nici moral, nici legal. Într-un stat de drept autentic, justiția nu cere încredere oarbă – o câștigă, zi de zi, prin fapte.
De fapt, sistemul juridic din România, în întregul lui, a devenit o organizație închisă, protejată cu o vigilență de invidiat, care pare să nu mai dea socoteală nimănui. O castă care, dacă e criticată, devine brusc victimă. Iar dacă începe să fie contestată, trece la amenințări.
Cât despre judecătorii „descurajați să-și continue cariera”, haideți să fim serioși! Adică, oamenii care au puterea de a închide destine, de a interpreta legi și de a impune dreptatea se simt descurajați de… critica legitimă a cetățenilor? De lipsa aplauzelor din public? Când medicii greșesc, sunt anchetați. Când profesorii greșesc, sunt reclamați. Dar judecătorii trebuie protejați de părerea cetățeanului?
Domnilor magistrați, cu tot respectul, lăsați văicăreala, se vede că nu ați fost la cursuri de teatru! Încercați cu ceapă, poate așa vă ies niște lacrimi. Când ai salarii de zeci de mii de lei, imunități, pensii speciale și protecție totală, nu prea poți poza în victimă. E greu să plângi pe umerii unui popor care muncește pe salarii minime și plătește taxe pentru ca voi să vă retrageți liniștiți, devreme, la vila de la munte! Vă simțiți vitregiți? Renunțați la privilegiile colosale și recalificați-vă, ca să nu vă mai simțiți stresați și amenințați de privirile oamenilor de pe stradă!
Cine plătește pentru austeritate?
La fel ca șefa ÎCCJ, care ne cere „coeziune” și „reziliență”, și premierul Ilie Bolojan vrea de la noi același lucru. Guvernanții, în special cei de teapa lui Dragoș Anastasiu, nu înțeleg, însă, că reziliența are niște limite – mai ales pentru românii care abia reușesc să pună cap la cap facturile. Pe omul obișnuit – cu doi copii, rate la bancă, tarife la utilități și un coș minim ce devine tot mai gol, dar mai scump de la o zi la alta – nu-l vindecă smiorcăielile politicienilor. El are nevoie de salarii mai mari, taxe mai mici și prețuri realiste.
Ce primește de la Bolojan? Tocmai contrariul: TVA crescut la 21% (ceea ce înseamnă un nou val de scumpiri, de la pâine și medicamente până la apa caldă), accize majorate cu 10% pentru combustibili, țigări și alcool (să câștige și corporațiile producătoare!), CASS de 10% pentru pensiile peste 3.000 lei (efectiv, bătrânii care au muncit o viață vor fi taxați ca salariații de rând!).
Rezultatul acestor măsuri pregătite de partidele „pro-europene” (PSD, PNL, UDMR și USR) impuse la putere? Un pachet de austeritate dedicat… companiilor străine, băncilor și „păcănelelor”, nimic pentru omul de rând! TVA – ca să sporească profiturile corporațiilor, CASS – ca să se pompeze bani în sistemul cu deficiențe, accize – ca să umple visteria statului.
Și atunci, când doamna Corbu ne cere „colegialitate”, ce se așteaptă de la noi? Să fim simpatici cu o justiție care eliberează infractorii și apoi să achităm bagajul fiscal al domnilor decidenți de la Palatul Victoria? Societatea este revoltată și pe bună dreptate. Are motive. Nu ne provoacă nimeni altcineva în afară de voi – prin deciziile scandaloase și prin tăinuirea responsabilității.
Când justiția va fi echitabilă, coerentă și transparentă, încrederea va reveni. Dar, până atunci, cererile de respect necondiționat și empatie față de magistrați sfidează bunul simț și realitatea unui popor care nu mai poate fi păcălit cu discursuri pompoase.
