Cauta

Jandarm găsit împușcat. Parchetul a început ancheta în cazul șocant de la Centrala de la Cernavodă – VIDEO

Jandarm găsit împușcat. Parchetul a început ancheta în cazul șocant de la Centrala de la Cernavodă - VIDEO

Cazul jandarmului în vârstă de 43 de ani, care a fost găsit împușcat, marți dimineață, în timp ce se afla la muncă, la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, se află în atenția Parchetului. În tot acest timp, bărbatul a fost dus în stare gravă la Spitalul Județean Constanța.

Alerta s-a dat în cursul dimineții, când colegii au cerut de urgență ajutor pentru jandarmul găsit împușcat în cap. Din câte au anunțat reprezentanții Jandarmeriei Cernavodă, marți, ”la ora 7:50, un subofițer al Unității Speciale 72 Jandarmi Protecție Instituțională Cernavodă aflat în serviciu a folosit pistolul din dotare provocându-și o rană la nivelul capului”.

Bărbatul, aflat în serviciu la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, a fost transportat de urgență la o unitate medicală, ”în stare gravă, cu un elicopter SMURD”, se mai precizează în comunicatul de presă. Din direcția ISU Dobrogea s-a aflat că jandarmul a fost intubat.

Declarat apt la ultima evaluare psihologică

Cauzele care ar fi putut duce la acest incident grav nu sunt încă elucidate. Dar se fac cercetări. ”În momentul de față nu se cunosc cauzele care l-au determinat pe colegul nostru să recurgă la un asemenea gest. A fost declanșată o anchetă de către unitatea de Parchet competentă”, mai transmit reprezentanții Jandarmeriei Cernavodă.

Conform sursei menționate, subofițerul are o vechime de peste 21 de ani, dar și trei misiuni internaționale. Un alt element important comunicat oficial este acela că ”la ultima evaluare psihologică, din luna septembrie a anului 2020 a fost declarat apt.”

Din câte s-a aflat ulterior producerii incidentului, jandarmul s-ar fi aflat în proces de divorț. ”Era în plin proces de divorț, a fost consiliat de psihologul unității și dădea semne că era bine”, din câte a declarat, pentru publicația constănțeană Replica, colonelul Dan Nicolae, purtătorul de cuvânt al Unității.

Ultimele stiri

  • Like, share, încasează: milogeala online are zero conținut, mult tupeu și cont Revolut
  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?
  • Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
  • Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți
  • Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO
  • Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version