Cauta

Jaf la resursele minerale ale țării, patronat de instituțiile statului

De ce nu încasează statul bani din resursele țării

Controlul efectuat de Curtea de Conturi la Agenția Națională pentru Resurse Minerale a scos la iveală un jaf atât de mare, încât nici măcar nu a putut fi cuantificat. Verificările inspectorilor au constatat că modul de administrare a patrimoniului agenției încalcă toate principiile legalității, cu pagube enorme aduse bugetului de stat.

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) are ca scop realizarea politicilor economice ale Guvernului în domeniul cercetării, exploatării, valorificării și protecției resurselor minerale și al controlului modului cum se desfășoară aceste activități. Auditul efectuat de Curtea de Conturi a constatat că aproape niciuna dintre atribuții nu a fost respectată.

”Modul de administrare a patrimoniului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nu este în concordanță, sub toate aspectele semnificative, cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea și nu se respectă, sub toate aspectele, principiile legalității, regularității și economicității”, a concluzionat Curtea de Conturi.  Astfel, au fost acordate permise de exploatare fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și a fost permisă exploatarea unor cantități suplimentare (448.509 mc pietriș) față de cele prevăzute în permisul de exploatare (136.500 mc pietriș), fără aprobarea ANRM. Totodată, deși titularii acordurilor petroliere nu au realizat la termen lucrările prevăzute în programul minim stabilit prin Acordul petrolier, autoritatea nu a întreprins măsuri de recuperare a sumelor reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate (1.600 mii lei, 16.450 mii USD şi 14.850 mii euro), precum și a sumelor rămase necheltuite din Programul specific de pregătire profesională și transfer de tehnologie (826 mii USD).

Taxe subevaluate

În ce privește garanțiile financiare pentru refacerea mediului afectat de activitățile miniere, inspectorii Curții de Conturi au constatat: că acestea nu au fost actualizate anual cu indicele de inflație, valoarea acestora fiind la nivelul celor constituite începând cu anul 1999. Totodată, ANRM nu a reactualizat în condițiile legii, cu indicele de inflație, taxele miniere datorate pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale de către titularii licențelor miniere, ultima reactualizare a valorii taxelor pe activitatea minieră fiind aprobată prin HG nr. 129/2019, luându-se în calcul valoarea indicelui de inflație pentru luna decembrie 2018. Potrivit Curții de Conturi, stabilirea și plata taxei pe activitatea minieră s-au efectuat prin calcularea acesteia pentru suprafața din licența de exploatare (1,302 km2 ), mult mai mică, în condițiile în care ANRM a desfășurat activități de explorare, în baza unei licențe de explorare, pe o suprafață mult mai mare (14,75 km2), fiind constatate diferențe în sumă de 245 mii lei în cazul a trei licențe.

Redevențe imposibil de recuperat

De asemenea, ANRM nu a verificat cantitățile de nisip și pietriș exploatate din albiile majore și din terasele râurilor, astfel că nu a fost calculată și virată la buget redevență minieră în valoare de peste un milion de lei.  Mai mult, nivelul redevenței miniere datorate de 36 titulari de licențe miniere nu a fost actualizat, fiind estimate diferențe în sumă de 16.225 mii lei, cuvenite bugetului de stat. Neelaborarea de către ANRM a unei metodologii pentru determinarea cotei procentuale din valoarea veniturilor brute realizate din operațiuni petroliere de transport a condus la imposibilitatea calculării redevenței petroliere și, implicit, la neîncasarea acesteia la bugetul statului. Totodată, Curtea de Conturi a depistat că ANRM a cheltuit milioane de euro fără a avea vreun document justificativ.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Paradoxul producătorilor auto: modele vechi în tandem cu cele noi
  • WW3 la superofertă: piesa de teatru în Orientul Mijlociu, factura în România!
  • Înarmarea Ucrainei și a Republicii Moldova, prioritate zero pentru Guvernul Bolojan
  • Se confirmă. Sprijinul financiar pentru prețurile la energie, concentrat pe cetățenii cu ajutoare sociale
  • Israelul și Iranul amăgesc piețele bursiere. Petrolul scade, acțiunile globale cresc
  • Lovitură sub centură pentru Becali: Steaua, adusă în Liga 1!
  • De ce băncile centrale se îndreaptă către aur, euro și yuan
  • Avem guvern. Ce urmează?
  • Toate mall-urile din România, obligate de ANPC să facă de urgenţă deratizare şi dezinsecţie. Care e motivul
  • Exit mobile version