Vicepreședintele american J.D. Vance a lansat o critică dură la adresa Europei, acuzând-o de „sinucidere civilizațională”, iar Germania, în special, de provocarea propriei dispariții.
”Dacă ai o țară ca Germania, în care vin încă câteva milioane de imigranți din țări care sunt total incompatibile din punct de vedere cultural cu Germania, atunci nu contează ce cred eu despre Europa. Germania se va sinucide și sper să nu facă asta, pentru că iubesc Germania și vreau să prospere”. Vance are dreptate.
Începând din 1955, Germania a recrutat forță de muncă din Grecia, Italia, Spania și Turcia, notează The Spectator. Ceea ce a început cu 300 000 de lucrători în anii 1960 a crescut la 2,6 milioane până în 1973. Introducerea reîntregirii familiei a transformat acești oaspeți în rezidenți permanenți.
Porțile au fost deschise complet în 2015 de cancelarul de atunci Angela Merkel, când a permis migranților sirieni să intre în Europa și să ajungă în Germania. Milioane de solicitanți de azil și de migranți au traversat continentul fără a fi supuși vreunei verificări amănunțite.
Chiar dacă războiul civil sirian a luat sfârșit, aproape nimeni nu dorește să se întoarcă acasă, iar o combinație între reîntregirea familiei și granițele laxe înseamnă că solicitanții de azil continuă să vină în număr mare.
Spre deosebire de Olanda și Danemarca, Germania nu a realizat o analiză recentă cuprinzătoare a costurilor și beneficiilor migrației. Dar consecințele devin tot mai vizibile: creșterea criminalității violente, școli publice în care elevii cu origini migrante reprezintă 42% din total (iar în unele școli ajung până la 90%), fragmentarea culturală și un sistem de asistență socială și sănătate suprasolicitat.
Reformele dureroase și necesare ale statului asistențial, ale pensiilor și ale politicii de imigrare sunt amânate la nesfârșit sau chiar ignorate.
În schimb, factorii de decizie dezbat introducerea cotelor de imigranți în școli, dintre care unele servesc deja numai mâncare halal și se pare că au abandonat sărbătorile de Crăciun în favoarea evenimentelor obligatorii de Ramadan.
După un acord comercial dezastruos între UE și administrația Trump, industria auto germană, cândva puternică, se confruntă cu o nouă lovitură pe fondul veniturilor deja în colaps. Chiar și sindicatele par să se concentreze mai mult pe activismul climatic și pe lupta de clasă decât pe siguranța locurilor de muncă.
Este o realitate tulburătoare atunci când vicepreședintele unei țări străine pare mai preocupat de viitorul și problemele Germaniei decât propria clasă politică.