Conform BNR, rata anuală a inflației și-a accelerat creșterea în primele două luni ale trimestrului II 2022 mai mult decât s-a anticipat, consemnând un salt în aprilie, până la 13,76 la sută, de la 10,15 la sută în martie, urmat de o majorare moderată în luna mai, la 14,49 la sută.
Cea mai mare parte a creșterii a fost determinată din nou de componente exogene ale IPC, mai cu seamă de scumpirea consistentă și peste așteptări a energiei electrice și gazelor naturale.
Isărescu prevede scumpiri şi mai mari
Preţurile alimentelor, carburanţilor, gazelor şi curentului vor creşte şi mai mult până la toamnă. Cel puţin aşa crede Mugur Isărescu.
„Determinante pentru înrăutățirea perspectivei apropiate a inflației sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile combustibililor, gazelor naturale și energiei electrice – chiar și în contextul aplicării schemelor de sprijin și al manifestării unor efecte de bază –, precum și de prețurile alimentelor procesate, în principal sub influența ascensiunii mai puternice a cotațiilor țițeiului, produselor energetice și ale mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate.
Efecte inflaționiste suplimentare sunt așteptate și de pe segmentul prețurilor administrate, inclusiv ca urmare a scumpirii biletelor CFR, precum și de pe cel al produselor din tutun, pe fondul majorării accizei specifice„, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
La costurile de achizţie ridicate ale alimentelor, se mai adaugă preţul mare al carburanţilor, gazelor, energiei electrice.
”pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate.” Da-te mah in P I Z D A MA-TII! Ce razboi era in august 2021 de se scumpea gazul de la o zi la alta? Asta este un plan, tu esti scula in Clubul de la Roma si stii acest plan , jegule!
ZIARE.COM UN SITE DE DEZINFORMARE SI PROPAGANDA PUPIN CURISTA GRETOASA LA ADRESA POLITICULUI CORUPT SI LINSUL LA GOOZ ZILNIC
IN PLUS CENZURA SI SUNTETI INJURATI COPIOS DACA NU LE LAUDATI ARTICOLELE COPIATE SI POSTATE
JEGUL PRESEI PE ZIARE.COM
Pulă proastă, trăim intr o lume unde piața este liberă, nu ți convine prețul nu aprinde lumina, nu deschide gazul, nu alimenta mașina, căci nu te obligă nimeni să faci asta. Dacă nu ai bani oentru asta , osul la mai multă muncă pulă.
Magarule….
Maxim Valentin. TU AI BANI CA SUJI PULOCUL ZILNIC SI CURVA DE MATA PRODUCATOARE PE CENTURA SI TAC-TU LA MATURAT STRADA
ESTI BOGAT SUGE-NEAI PULLA LA TOTI DE PADUCHIOS BORAT
Vai de capul tău !!!
Dacă ți-e ti se pare ca asta e economie de piață, ai îmbătrânit degeaba
👍👍
👍
Corect!
Bravo !
Cautam informatori din randul incultei mondiale.Platim bine:o masa calda pe zi si bani de tigari.
De ce nu stai dracului acasă? Și ia-l și pe Vasilescu cu tine! Nu va e rușine nemernicilor să vă bateți joc de proștii care va plătesc și pensia și salariile de mii de euro! Nu va mai satura nimeni, nu mai exista alții capabili să vă ia locul, sunteți unici in Romania! Și tu și cei care mâncați de ani de zile și pensie și salarii și prime babane! O sa va îngroape Banca Națională și o să vă aducă lunar la cimitir plicul cu bani și cuponul de pensie!
Uite asa a INGROPAT razboiul dus in Ucraina, de MUMIA IMPAIATA Joe Biden (psihopat de 80 ani) TOATA EUropa.
DE 32 DE ANI ACEST „fariseu”……….. LOVESTE POPORUL ROMA NUMAI IN MOALELE CAPULUI…………..
Da bah, Romania se scoala!
Sigur că știe, doar a primit ordine clare, sluga!!
& E „turmentat” , ? Îi convine să crească prețul la băutură, ? De prin anul 2000 nu a mai scris nimic, „s-a maturizat” și s-a apucat de băutură, ?
https://www.youtube.com/watch?v=uNsfRc5zotg , ?
& Probabil că vinde și puțină marfă și îi convine să crească prețul, fiind oarecum neinteresat de consum, ?
@SVF 19:43…cu MOACA asta din FOTO, de MAGRAON COCALAR cu „trabucul GOGU” in gura ,vrei tu sa dai lectii lui Isarescu!?.
Securistul DIE-GRU „manole” trebuia demult sa dispara pentru ca finanteaza terorismul Komintern din banii de la BNR.Sa ne explice cum s-au spalat cu Coldea si Ghita in regimul ilegal Petrov-DIE-GRU cele 5trilioane din petrolul irakian.Sane explice cum au ajuns 5trilioane in China finantare pentru portavioane.Oare inalta tradare a aliantei NATO parca se pedepseste?
& ,,STUDIU Bărbații se maturizează cu adevărat abia la 54 de ani: Până la această vârstă, comportamentul lor este similar cu cel al unui adolescent”
Postat la 7 iulie 2022, 13:42 de PS News
Si femeile care raman gravide cu taticul sau cu alte rude pe la10 ani(din cauza ca au incurcat fundul cu vaginul) cam la ce varsta se maturizeaza?Eu am vazut asa multe prin Vaslui,Ialomita,Constanta,Tulcea,Iasi,Craiova etcetera…ca m-am plictisit de subiectul asta.Era una care facea sex cu oricine de pe la 7ani prin Constanta…era bine educata de tati si verisorul primar.A ramas gravida cu un olandez la 10ani
& Dacă ar fi după constatările studiului domnul Isărescu s-ar fi maturizat pe la vremea denominării monedei naționale, ?
& A urmat președenția lui Traian Băsescu, două mandate, după ce domnul Isărescu a înlăturat 4 zerouri din coada monedei naționale, ?
& Prim ministru Tăriceanu, urmat de Boc, ?
Datorita acestui gunoi DIE-GRU „manole” colonia Ciordeles-Bordelistan cu capitala la Tzaptzarapen-Burg a avut unic premier-presedinte dupa 1989 pe satanistul-sef Soros aka Svarc.Toti de dupa 1989 au fost doar slugoii si marionetele satanistului cu asazisele „ong”-uri.
Bravo.bine spus.felicitari.
El e cu politica monetara ever si una nu i a iesit bine a dus in gard leul asa ca restul sa lase alti prostalani care si ei au dus la dezastru sa si ia in carca gaze , mancarea si toate vietile suprimate prin saracie !!! Mars!!!
De ce stergeti commentul?magarilor
Vampirul-sef al Romaniei este in bucuresti sect 2 stefan cel mare 8 bloc 18b et 7 ap 19 este deghizat in „ambasada albaneza” sau „ambasada belgiana”
Asa ca aspect are o moaca foarte asemanatoare cu Steven Mnuchin de la americani si peste 2metri inaltime,este insotit de 3 vampiroaice
Astia sunt „licuriciul” care conduce satanismul mondial DAVOS
Rasa extraterestra care conduce acesti diavoli este o specie insectoida de 3-3,5metri inaltime si se hranesc cu fluidele si creierii oamenilor la fel ca tantarii
Isarescule esti game over.Bye Bye burn in hell
@ Foaie verde lemn de pârț,
De la stână la garaj
S-a vopsit totul oranj
Ș’ăștia vor să ne-o jupoaie
Să-și facă manta de ploaie
Cum era și altădată,
Cu craci goi și cu noroaie
Și cu lemn între picioare
Pe care să stați călare
Foaie verde foi trifoi,
Desculți și în cracii goi, ?
Rubrica asta de comentarii este ca zidul ala din ierușalaim, de care toți se dau cu capu’, dar nu se întâmplă nimic. Asa ca vărsați-vă năduful, că tot nu vă aude nimeni si nu se va schimba nimic (în bine).
Pai ai dreptate,asta inseamna „religiile”… Dupa ce dai cu capul de perete zici „allahu akbar” de ce m-ai facut asa de prost mankatzashh….Indiferent pe cine dai cu capul de perete nu se schimba decat marimea cucuielor
Cele 10 porunci ale lui Moise nu erau „fura,fa trafic de organe,prostitutie,etcetera”. Daca esti pe langa realitate degeaba te dai cu capul de zid.Asta e adevarul poti sa te imbraci in popa,imam,rabin whatever.2+2=4 indiferent de ce cred unii sau altii despre religie
Din pacate, ai dreptate.
isarescu ,principalul furnizor de „nucleare ” lui gadea de la hazna , huuoooooo !
& Nu-i cioban ce-are motor, iPhone, calculator,
Nedat la televizor, ?
& „Revoluția” din 1989, a fost îndeosebi „culturală” ,la evenimente participând îndeosebi artiști , poeți, intelectuali , studenți și având ca simbol important bombardare și incendierea Bibliotecii Centrale Universitare, ?
& ,,Regele bețivilor”, că, „se ajunge greu” la vinurile , „Casa Isărescu”, ?
Concluzie-INALTA TRADARE ESTE DOCTRINA BNR,FSN,PSD,PNL TOATE PARTIDELE AU TRADAT CONSTITUTIA SI POPORUL DIN 1990 PANA AZI
Va rog să mă lămuriți, această arătare este îmbălsămat sau împăiat sau este doar o holograma? Dovedit turnător este menținut într-o funcție ce depășește că importanță pe cea de șef de stat. Chiar are la mana pe toată lumea? In timp ce românii și România sărăcesc, averea lui create vertiginos..
& E vizibil și faptul că guvernatorul Isăreascu a preluat un fel de destin al familiei Ceaușescu, probabil pentru al repara, Elena Ceaușescu acuzând bețivii de revoluție, bancherii , care au finanțat majoritatea ororilor istoriei, fiind probabil interesați și de înlăturarea lui Ceaușescu care propusese înființarea unui sistem bancar concurent celui existent, revoltat de felul cum plătise împrumuturile făcute pentru dezvoltare, ?
@ Deci, regulile din sistemul bancar se aplică și în societate, bancherii probabil neînțelegând că nu au de ce pretinde dobânzi pentru ceea ce păgubesc și au obligația de a reface, de când funcționează justiția, statele ajungând să contabilizeze datorii astronomice pentru funcționarea sistemelor bancare, ?
& Deci, statul nu are vreo obligație să finanțeze funcționarea sistemului bancar, care este și rămâne o afacere, ?
& Ca reprezentant al finanțatorilor de orori, guvernatorul Isărescu anunță și pentru perioada următoare orori, însă de un nivel ceva mai scăzut, ?
Ce nevoie mai are omenirea de satanistii astia? Un simplu cip de 2$ e mai eficient decat maimutoiul asta cretin.Bagati toti bancherii satanisti la puscarie si puneti in locul lor cipuri.SAYONARA ASSHOLE GO BURN IN HELL
@ Bă, vedeți dracu că ăștia de sunteți bancheri cam sunteți complici , instigatori și finanțatori la mai toate ororile relatate de istorie, dacă vă amintiți și amenințările despre război ale lui Isărescu , Vasilescu, alți bancheri, de prin perioada 2011-2014, vremuri când se făcea și referendum pentru înlăturarea lui Traian Băsescu, ?
@ Oare acelora care își duc banii la bănci li se explică și faptul că sunt făcuți „coacționari” la deciziile de finanțare a războaielor și a armatelor și instituțiilor care să le apere realizările, ?
& Deci, cu sistem bancar și dus bani la bănci e și despre că bancheri care să stabilească ce „zmardoieli” finanțează , iar statul să devină un fel de „braț înarmat”, al bancherilor , ? Î , ?
& Î, ? Și statu’ ce să fie, ce vrea bancheru’ , ? Ca să-i „valorifice în mod pozitiv investițiile”, bancherului, ?
& Deci, dacă se tranzacționează cu banii la bancheru’ că zice statu’ să se facă treabă cu bancheru’ că să nu se mai fure, bancherul vrea și „suveranitatea” lu’ alegătoru’, ca să-i „modeleze” educația politică și financiară , deciziile și alegerile, ?
& „A prins-o” și pe Ecaterina Teodoroiu, după mulți alții, și , și „îi trage devalorizare” , ?
Mai oameni buni,chiar nu mai scapam niciodata de mafiotii astia,nu se mai poate ….sunt plini de bani ,fac ce vor….pana cand mai oameni buni…Hai sa facem o revolutie a noastra nu a occidentului ,sa strangem bani si sa terminam odata cu ei…..
Uite o chestie care merita spusa
In timpul „atacurilor teroriste” din 9-11-2001 tranzactiile bancare din cladirile care ardeau au continuat ore in sir chiar si dupa ce cladirile s-au prabusit
Deoarece sistemul electronic cu cipurile de 2$ bucata functioneaza inca de atunci
Omenirea nu are nevoie de curvele astea sataniste deoarece un cip de 2$ e mai destept decat ei
SAYONARA MANOLE BURN IN HELL