Cauta

Iohannis a anunţat că strategia de vaccinare anti-COVID a fost aprobată în CSAT. Care vor fi primii români imunizaţi?

Iohannis a anunţat că strategia de vaccinare anti-COVID a fost aprobată în CSAT. Care vor fi primii români imunizaţi? - Ziarul National

Iohannis a anunţat că strategia de vaccinare anti-COVID a fost aprobată în CSAT. Care vor fi primii români imunizaţi?

Klaus Iohannis a anunţat, joi, că strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus a fost aprobată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

În şedinţa extraordinară a CSAT, a fost aprobată strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus, o campanie de vaccinare care va dura cel puţin câteva luni de zile“, a spus şeful statului. El a arătat că este foarte posibil ca, la începutul anului viitor, România să beneficieze de prima tranşă de vaccin, adică aproximativ 1 milion de doze.

Potrivit şefului statului, strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus este “foarte bine lucrată”.

Această strategie prevede paşii care se vor face, principiile pe care se bazează întreaga strategie şi foarte multe alte detalii despre vaccinare. Toate aceste lucruri vor fi prezentate publicului, pe larg, mâine, în cadrul unei conferinţe de presă care va fi organizată la Guvern.

Sunt foarte multe lucruri şi în săptămânile şi lunile care urmează vom avea o informare permanentă pentru publicul general, dar şi pentru publicul specializat, va exista inclusiv un site dedicat, unde cei dornici de informaţii suplimentare, verificate, vor putea să vadă ce se întâmplă“, a explicat Iohannis, preluat de Agerpres.

Care vor fi primii români vaccinaţi?

Este posibil să avem o primă tranşă cu un număr de aproximativ un milion de doze. În prima tranşă, repet, va fi vaccinat întregul personal medical şi persoanele din grupele de risc. Vaccinarea este voluntară, vaccinarea este sigură, vaccinarea este eficientă, vaccinarea se face planificat.

Este foarte, foarte important de ştiut că aceste tipuri de vaccin care sunt acum în curs de aprobare sunt sigure, sunt eficiente sunt la cel mai înalt standard european. Deja echipa care se va ocupa de campania de vaccinare a făcut verificări în unităţile spitaliceşti, între medicii de familie şi intenţia de vaccinare e la un grad foarte mare.

Se pare că deja persoanele informate din zona medicală doresc în proporţie de peste 80% să se vaccineze. E un lucru foarte bun şi e posibil ca până în primăvară să terminăm această primă campanie de vaccinare“, a mai afirmat Iohannis.

Joi, au fost raportate 7.661 de noi cazuri

7.661 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, din 32.120 teste efectuate. Au murit încă 211 români după ce s-au infectat cu COVID-19, fiind vorba despre un nou record negativ. La Terapie Intensivă sunt internați în prezent 1.252 de pacienți.

Până astăzi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), potrivit Grupului de Informare Strategică. 381.001 pacienți au fost declarați vindecați.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version