Cauta

Învăţăturile Părintelui Cleopa: care este greşeala pe care o fac enoriaşii când se închină în biserică (VIDEO)

Învăţăturile Părintelui Cleopa: care este greşeala pe care o fac enoriaşii când se închină în biserică (VIDEO) - Ziarul National

Părintele Ilie Cleopa, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai României, a descris în învăţăturile sale cum se face corect închinarea la icoane pentru ca rugăciunea să fie bine primită.

Arhimandritul a precizat şi momentul în care nu trebuie să te mai închini în biserică.

Mulţi creştini ţin cont de regulile Părintelui Cleopa

În decembrie 1929, s-a alăturat obștii Schitului Sihăstria, iar pe 2 august 1937 a primit numele „Cleopa”.

În 1947, Schitul Sihăstria a fost ridicat la rang de mănăstire, iar părintele Cleopa Ilie a fost numit arhimandrit (stareț al mănăstirii), cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu.

Pr. Ilie Cleopa despre treptele rugaciunii, Sfaturi duhovnicesti, Universul credintei, TVR

Deşi a murit de mai bine de două decenii (12 februarie 1998), creștinii care au ascultat învățăturile sale încă se lasă ghidați de ele și le tratează ca pe niște reguli de care trebuie neapărat să țină cont.

Când nu e bine să te mai închini?

Să știți că după ce dă preotul binecuvantare de Sfânta Liturghie, nimeni nu mai are voie să se închine la icoane în biserică sau să mai ducă daruri la altar, că este mare păcat.

Când auzi că zice preotul: Binecuvantată este Împărăția Tatalui și a Fiului și a Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor, este gata! De atunci fiecare stă la locul lui linistit, nu se mai duce să se închine. Chiar de-ai venit cu un dar în biserică, cu lumânare și cu prescură, le dai la urmă.

Că din timpul acela preotul intră în Sfânta Liturghie și nu mai are timp să ia darul. Ca daca te duci și el se opreste de la Liturghie, îi rămân o mulțime de rugăciuni și are păcat. Deci darurile se dau la biserică până se dă binecuvantarea de Liturghie.

De atunci înainte nu mai este voie nici să te închini la icoane, pentru că îi tulburi pe cei care vor să asculte Sfânta Liturghie”, spune Părintele Cleopa în învățăturile sale.

Când vă închinați la sfintele icoane, să nu sărutati sfinții pe fata, că-i păcat. Nu-i voie. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruți picioarele, dacă este pictat pe jumătate, il săruți la partea de jos”, a mai spus Părintele Cleopa.

Ultimele stiri

  • Horoscop 22 decembrie 2025 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Exit mobile version