AcasăSOCIALÎntrebarea de 300 de trilioane de dolari: cât pot rezista împrumutații?

Întrebarea de 300 de trilioane de dolari: cât pot rezista împrumutații?

Milioane de debitori din întreaga lume s-au ciocnit cu cea mai abruptă campanie de înăsprire monetară din ultima generație

Milioane de debitori din întreaga lume s-au ciocnit cu cea mai abruptă campanie de înăsprire monetară din ultima generație. Cât timp vor rezista în contextul inflației, deglobalizării și costurilor uriașe ale tranziției energetice?

Este, fără îndoială, cea mai mare întrebare din economie în acest moment. Aceste rate ridicate ale dobânzilor se presupun că vor menține inflația la un ritm preferat de băncile centrale, de aproximativ 2%.Reversul medaliei este prăbușirea economiilor și îndatorarea gospodăriilor,  întreprinderilor și guvernelor.

În deceniul de după criza financiară din 2008, ratele au scăzut în toate economiile dezvoltate, deoarece inflația a rămas, în general, scăzută. Aprofundarea globalizării a însemnat bunuri ieftine, în timp ce amintirea crizei i-a ținut pe consumatori în cumpănă și a împiedicat companiile să facă investiții.

Vârful prețurilor de după pamenie a spulberat acest calm, stimulând o dezbatere între economiști, bancheri centrali și comercianți de obligațiuni cu privire la viitorul inflației și al ratelor dobânzilor – cu implicații foarte reale pentru o lume cu o datorie de aproximativ 300 de trilioane de dolari.

Între timp, multe afaceri s-au prăbușit, iar companiile mici și mijlocii își reduc numărul de angajați sau chiar opresc activitatea.

Sumbre sunt și perspectivele pentru familii, deoarece bugetele lor se scufundă sub un munte de datorii, mai ales în cazul returnării creditelor pentru locuințe. Nu ar fi exlus ca menținerea dobânzilor ridicate să provoace mișcări de protest pe ambele maluri ale Atlanticului.

Aceste tensiuni în acumulare vin după ce bancherii centrali, stângaci în comunicare, au condus la apeluri eronate conform cărora inflația se va dovedi tranzitorie –  în timp ce prețurile au crescut din 2021.

Analiști  de top susțin că majorarea datoriilor consumatorilor reprezintă un risc sistemic pentru economie. De asemenea, accesul la credite devine o problemă pentru debitorii care se află în situații financiare mai precare.

Dar creșterea costurilor de împrumut afectează și băncile. În martie, prăbușirea a trei bănci regionale din SUA a fost atribuită unei serii de factori, inclusiv creșterile agresive ale ratelor dobânzilor și incapacitatea de a-și gestiona în mod adecvat expunerile la rate.

Creditorii au testat întotdeauna capacitatea debitorilor de a face față unei creșteri a ratei de bază, dar în acest moment previziunile inflației fac ca ambele părți să acționeze într-un sector de risc. Datoriile și insolvabilitatea sunt riscuri cu adevărat mari.

Nu există un manual de supraviețuire a împrumutaților. Nevoile de împrumut sunt o constantă în vremuri dificile. Doar că debitorii se încurcă tot mai mult în capcana datoriilor. Și nu vor ieși la liman decât cu noi împrumuturi – o închidere a unui cerc vicios.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
486 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger