AcasăSOCIALInspectorii sanitari au tăiat în "carne vie" pe litoral: amenzi-record, de 60.000...

Inspectorii sanitari au tăiat în „carne vie” pe litoral: amenzi-record, de 60.000 lei

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat, în perioada 7 iulie – 31 august 2022, amenzi în valoare de 59.800 de lei, în urma unor verificări efectuate în pensiuni, tabere şcolare, grădiniţe, creşe şi cantine, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

La baza acestor acţiuni de control, a stat principiul asigurării unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti ce duce la o creştere a rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement, tabere şcolare, creşe, grădiniţe, localităţile de interes turistic, în special la cele care prepară şi furnizează alimente pentru persoanele aflate în aceste zone, ceea ce reprezintă un potenţial risc pentru sănătatea umană.

Au fost verificate 177 de unităţi

Astfel, în intervalul 28.07.2022 – 04.08.2022, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au verificat 177 de unităţi (68 de pensiuni, 10 tabere şcolare, 15 grădiniţe, o creşă, 83 de cantine), fiind aplicate 10 sancţiuni în valoare de 59.800 de lei.

Cele mai grave abateri:

  • manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, cu încălcarea normelor pentru siguranţa alimentelor;
  • nerespectarea normelor stabilite de ANSVSA, privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi comercializarii acestora neetichetate, potrivit legislaţiei în vigoare;
  • nerespectarea normelor pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare;
  • neasigurarea menţinerii timp de 48 de ore a probelor alimentare în unităţile de alimentaţie colectivă, conform normelor de siguranţă a alimentelor.
author avatar
Andrei Ștefan
214 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger