AcasăSOCIALInformații esențiale pentru românii care vor să tranziteze Ungaria, de la 1...

Informații esențiale pentru românii care vor să tranziteze Ungaria, de la 1 septembrie

Românii care aveau în plan să călătorească în scop turistic în țara vecină nu mai pot vizita, de marți începând, Ungaria, după ce autoritățile au decis restricționarea accesului cetățenilor străini, pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19.

Chiar și așa, românii pot tranzita Ungaria, în anumite condiții. Durata de tranzit nu trebuie să depășească 24 de ore, iar persoanele să nu prezinte simptome specifice infecției cu COVID-19. Mai mult, e nevoie ca persoanele aflate în tranzit – români sau nu – să aibă la ei pentru a putea prezenta un document ”din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie”.

Din câte arată cele mai recente date făcute publice de Ministerul român de Externe, pe o pagină special dedicată -http://www.mae.ro/node/51934, și actualizată pe 31 august, din data de 1 septembrie ”cetăţenii străini NU pot intra în Ungaria în scop de ședere, cu excepţia situaţiilor care fac obiectul unei derogări:

pentru participarea la o procedură administrativă sau judecătorească, prin prezentarea unui document eliberat de o instanţă sau de o instituţie;

pentru realizarea unei activități de afaceri sau a unei alte activități profesionale, justificată printr-o invitaţie eliberată de autorităţi publice centrale, locale sau de regii autonome;
dacă prezența în Ungaria e justificată de scopuri medicale, prin prezentarea unei scrisori medicale sau a unei alte adeverinţe medicale;

pentru participarea la examene a elevilor şi studenţilor, în cazul în care instituţia de învăţământ atestă acest fapt printr-o adeverinţă;

de asemenea, se pot acorda derogări angajaţilor care lucrează în domeniul transportului de mărfuri când intrarea în ţară vizează deplasarea la punctul de lucru (de plecare a transportului), respectiv întoarcerea în ţară în urma finalizării transportului de mărfuri, dovedită cu adeverinţă de la angajator;

pentru participarea la ceremonii ale unor rude apropiate (căsătorie, deces, botez);
pentru îngrijirea rudelor, conform Articolului V din Codul Civil din Ungaria;

pentru participarea la evenimente internaționale în domeniile sportiv, cultural sau religios;
pentru alte motive legitime.”

O astfel de solicitare de derogare trebuie adresată poliţiei locale competente, în funcție de punctul de intrare pe teritoriul ungar. ”În cazul persoanelor care sosesc cu avionul pe aeroportul din Budapesta, poliţia competentă este cea a Sectorului XVIII Budapesta. Solicitările de derogare se transmit exclusiv pe cale electronică în limba maghiară sau engleză, la adresa https://ugyintezes.police.hu/en/home”, arată MAE.

Există situații în care, dacă oamenii legii din statul vecin au dubii cu privire la scopul real al intrării în Ungaria sau există riscuri epidemiologice, de securitate publică sau siguranță națională din partea persoanei care dorește să intre în Ungaria să respingă aceste cereri.

Restricțiile nu se aplică lucrătorilor sezonieri

Totodată, MAE transmite că lucrătorii sezonieri din România pot intra pe teritoriul Ungariei, cu condiția ca angajatorul ungar să transmită poliției ungare un formular electronic cu datele de identificare ale acestora.

De asemenea, e important de avut în vedere faptul că noile prevederi nu afectează transportul de marfă.

Conform MAE, pentru tranzitul cetățenilor români sunt deschise următoarele puncte de trecere a frontierei:

”PETEA – CSENGERSIMA, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit);

URZICENI – VÁLLAJ, destinat traficului internațional de persoane (tranzit);

VALEA LUI MIHAI – NYÍRÁBRÁNY, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit) ;

BORŞ – ÁRTÁND, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit) ;

VĂRŞAND – GYULA, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit) ;

TURNU – BATONYA, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit);

NĂDLAC (NAGYLAK) – MAKO, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit);

NĂDLAC 2 (autostradă) – CSANÁDPALOTA, destinat traficului internațional de persoane şi marfă (tranzit) ;

CENAD – KISZOMBOR – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri;

CURTICI – LOKOSHAZA (feroviar) ;

SĂCUIENI – LETAVERTES – destinat tuturor tipurilor de trafic;

SALONTA – MEHKERE – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri.”

author avatar
Andrei Coman
137 afisari

1 COMENTARIU

  1. Intreb nu dau cu parul padUrile noastre taiate fara mila nejustificate poate tranzita Ungaria ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger