Cauta

Înfiorător! Și-a ucis fratele în urma unor neînţelegeri legate de o moştenire

Înfiorător! Și-a ucis fratele în urma unor neînţelegeri legate de o moştenire - Ziarul National

(sursa foto: ziarulunirea.ro)

De la vorbe și ceartă s-a ajuns la un deznodământ groaznic. O dispută între frați  s-a încheiat înfiorător – unul dintre frați a murit, iar celălalt a ajuns în arest.

Un episod șocant s-a soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 39 de ani. Cel acuzat că i-ar fi cauzat moartea e chiar fratele acestuia. Suspectul a fost arestat preventiv. Din primele informații, oribila crimă dintr-o localitate arădeană s-ar fi produs pe fondul unor neînțelegeri legate de o moștenire. Dar și ca urmare a consumului de alcool.

Astfel, un bărbat de 46 de ani, din localitatea Neudorf, județul Arad, a fost arestat preventiv. Din primele date, acesta şi-ar fi ucis fratele după ce a băut cu el alcool, iar la un moment dat au început să se certe din cauza unei moşteniri.

Crima a fost descoperită de poliţişti la scurt timp după ce a fost comisă, agenţii fiind chemaţi prin apel la 112 de către vecinii care au auzit scandalul dintre cei doi fraţi, potrivit Agerpres.

Suspectul a fost arestat duminică după-amiază şi şi-a recunoscut fapta, a declarat, luni, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ramona Lungu.

Lovit cu pumnii și picioarele, dar și cu o bâtă

De la oficialul Parchetului s-a aflat că victima a fost lovită cu pumnii și picioare, dar și cu o bâtă. „Pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri legate de moştenire, inculpatul în vârstă de 46 de ani i-a aplicat fratelui său de 39 de ani mai multe lovituri cu pumnii, picioarele, cu o bâtă şi un borcan spart, provocându-i victimei multiple leziuni care au condus la deces. Potrivit concluziilor preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Arad, moartea a fost violentă şi a fost cauzată de politraumatism cu componente cranio-cerebrale, toracice şi abdominale”, a precizat Lungu.

Suspectul, respectiv bărbatul de 46 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru infracţiunile de violenţă în familie şi omor calificat.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version