AcasăSOCIALIncredibil! Radarele Poliției dau erori care transformă viteza legală în contravenție

Incredibil! Radarele Poliției dau erori care transformă viteza legală în contravenție

Radarele dau erori de peste 10 km/h

Deputații PSD vor să modifice legislația rutieră pentru a uniformiza deciziile instanței cu privire la contestațiile împotriva contravențiilor la regimul de viteză. Și asta deoarece există o marjă de eroare a aparatelor radar de peste 4 km/h, care poate transforma o viteză legală într-o sancțiune nedreaptă. În Europa, agenții constatatori scad din viteza înregistrată pe radare între 3 km/h și peste 10 km/h.

Niciun aparat de măsurare nu funcționează perfect, cu atât mai puțin cinemometrele, cunoscute sub denumirea de radare, care dau rezultate diferite, în funcție de condițiile în care acestea realizează măsurarea vitezei autovehiculelor, susțin deputații PSD.

Aceștia au emis un proiect de lege prin care se prevede că, în cazul constatării contravențiilor prin folosirea unor mijloace tehnice certificate sau verificate metrologic, agentul constatator va aplica în favoarea contravenientului marja de eroare a aparatului folosit, așa cum este prevăzută în buletinul de calibrare ori de verificare metrologică. În România, marjele sunt de 3 km/h pentru viteză până la 100 km/h și 3% din valoarea măsurată pentru viteză egale sau mai mari de 100 km/h pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, în cazul radarelor care funcționează numai în regim staționar.

Totodată, marja de eroare este de 4 km/h pentru viteze până la 100 km/h și de 4% din valoarea măsurată pentru viteză egale sau mai mari de 100 km/h pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, în cazul radarelor care funcționează în regim de deplasare.

Amendați pe nedrept

Buletinul de verificare metrologică, eliberat în urma verificărilor, atestă doar faptul că aparatul radar se înscrie în marjele de eroare prevăzute de lege, și nu că acesta funcționează perfect, semnalează deputații. Aparatul poate funcționa perfect sau poate indica o viteză mai mare, dar înscrisă în marja de eroare, sau mai mică decât cea reală, existând astfel un dubiu cu privire la precizia absolută a măsurătorii.

”Marja de eroare prevăzută este susceptibilă în anumite situații să producă efecte juridice, respectiv în acele cazuri în care vitezele măsurate ale autovehiculelor se situează cu doar câțiva kilometri pe oră peste pragurile prevăzute de lege pentru depășirea vitezei maxime admise pe un anumit sector de drum, consecințele fiind încadrarea juridică diferită a faptei și aplicarea unor sancțiuni diferite în raport de valoarea depășirii vitezei maxime admise cuprinse între 10- 20 km/h, 21-30 km/h, 31-40 km/h, 41-50 km/h și peste 50 km/h. Aplicând marja de eroare, se ajunge adesea ca, în situațiile limită, viteza reală rezultată să coboare sub unul din pragurile legale, caz în care se modifică încadrarea juridică a faptei și se demonstrează nelegalitatea procesului verbal de contravenție”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de lege.

În Croația, 10 km/h dispar din start

Pentru a ține seama de eroarea potențială de măsurare, autoritățile din diferite țări care utilizează astfel de radare au emis reguli care sunt respectate în cazurile în care agenții de poliție constată încălcări ale vitezei legale. În Franța pentru radarele rutiere fixe de noua generație să iau în considerare 3 km/h pentru viteze sub 100 de km/h și 3% din viteză pentru vitezele egale mai mari de 100 km/h, pentru radarele fixe mai vechi și pentru cele de bord plasate ocazional de forțe de ordine, marjele sunt de 5 km/h și de 5% pentru peste 100 km/h, iar pentru radarele de la bordul unui vehicul în mișcare, marjele de eroare sunt de 7 km/h și 7% sau 10 km/h și 10%, în funcție de generația echipamentului. În Bulgaria, Germania, Olanda, Cehia, Ungaria, Lichtenstein, Luxemburg, Norvegia, Slovacia, Finlanda și Suedia toleranțele admise sunt de 3 km/h pentru toate tipurile de radar la viteză de până la 100 km/h și de 3% pentru toate tipurile de radar la peste 100 de km/h. În Estonia, se scad 4 km/h pentru toate tipurile de radare și pentru toate vitezele, iar în Spania, până la 100 km/h, 7 km/h pentru toate tipurile de radar, și peste 100 km/h, 7% pentru toate tipurile de radar. În Austria radarul mobil are o marjă de 7 km/h , 3% radarul laser staționar, 5% radarul fix și 7% radarul mobil. În Croația până la 100 km/h, marja este de 10 km/h pentru toate tipurile de radar, iar la peste 100 km/h, 10% pentru toate tipurile de radar, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.