AcasăSOCIALIncredibil! De ce s-au triplat prețurile la RCA

Incredibil! De ce s-au triplat prețurile la RCA

Tarifele RCA, majorate excesiv pentru a împiedica exodul de la City

La cele mai multe societăți de asigurări prețul RCA s-a triplat, exact după falimentul City Insurance. Dispariția companiei de pe piață le-a determinat pe celelalte companii să pună bariere financiare exodului celor două milioane de clienți rămași fără RCA, de teama obligației capitalizării, ne spun reprezentanții ASF, care nu au știut însă să explice ce vină au cetățenii de au ajuns să plătească sume uriașe în conturile asigurătorilor.

Peste avalanșa creșterii prețurilor la aproape toate produsele și serviciile, românii au mai primit și lovitura triplării tarifelor RCA. Spre exemplu, o poliță pe 6 luni la un autoturism a crescut, din primăvară până în prezent, de la 126 de lei la 334 de lei, la Euroins, de la 159 lei la 414 lei la Grawe sau de la 182 lei la 442 lei la Asirom. Conducerea Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) ne spune că nu doar falimentul City Insurance a determinat explozia prețurilor RCA.

”Falimentul City a influențat scumpirile, dar nu este singura cauză. În acest moment, nicio firmă de asigurări nu mai dă vreun discount față de tarifele pe care le-au anunțat la ASF. Polița mea RCA a avut anul trecut  a avut 531 de lei, iar cea de anul acesta este 986 de lei, deci o creștere de 81% și sunt în B8, că nu am avut de 6 ani nicio daună. Tarifele nu sunt reglementate. Mulți ne-au comunicat din primăvară creșterea de tarife. Asiguratorii nu trebuie să-și justifice prețurile, doar să le comunice ASF-ului. Dar a crescut cursul valutar, a crescut valoarea pieselor de schimb, care se aduc din străinătate, că nu se fabrică la noi, a crescut ora de manoperă, datorită creșterii salariului minim pe economie, au crescut costurile cu energia”, ne-a declarat Cristian Roșu, vicepreședintele ASF.

Prea multe accidente

Conducerea ASF consideră că, în România, problema RCA-ului nu se va rezolva niciodată prin intervenția instituției, atâta timp cât indisciplina pe șosea este ”fantastică”. ”Noi avem o rată de incidență a accidentelor de 6%, comparativ cu Germania și Franța, care au 3%. Deschidem peste 400.000 de dosare de daună pe an, iar rata frecvenței la camioane este de 23%. Am făcut analize pe niște parcuri de camioane care au o frecvență de 17%, iar polița la ei a fost de 7.000-8.000 de lei, spre deosebire de 10.000-14.000 lei, cât se vând astăzi. Acesta este unul dintre factorii care nu va echilibra niciodată piața românească de RCA. Pentru că noi, cu RCA-ul, suntem doar elementul final, efectul, că se lovesc mașinile și trebuie reparate, dar cauzele care au dus la producerea acestor accidente sunt cu totul și cu totul în altă parte. Chiar și în 2020, când au fost foarte multe restricții, rata de incidență a accidentelor a fost de 5%”, ne mai spune vicepreședintele ASF, Cristian Roșu.

Euroins nu vrea clienții lui City

Euroins acum și fără să vrea înghite o cotă de piață pe care nu și-o dorește, pentru că orice creștere de cotă de piață înseamnă, în spatele ei, capitalizare, susține vicepreședintele ASF. ”Evident că nimeni nu dorește să crească brusc, în 2 luni de zile, cu un procent atât de mare. Tocmai de aceea și-au mărit și ei tarifele destul de mult. Dacă ar fi rămas cu o cifră mică pe așa ceva, 90% din tot ce avea City se ducea la Euroins. Și cu singuranță acum încasează mai mult decât și-ar dori. Cine are capacitatea să administreze într-un timp atât de scurt un portofoliu atât de mare și ce capacitate să aibă acționarii acelei companii s-o capitalizeze în asemenea măsură într-un timp atât de scurt? Nici ceilalți nu pot să facă o absorbție masivă, pentru că un număr mare de polițe venite într-o lună înseamnă și o infrastructură pe care să o adaptezi, și aici vorbim de daune, de inspectori de daune, de lichidatori de daune, personal în call-center-uri”, mai arată Cristian Roșu, vicepreședintele ASF.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
5.250 afisari

8 COMENTARII

  1. Ca si la facturi nu fac nimic ii lasa sa fure cat vor ca nu au nici o pirdica. De aia e stat esuat cum a grsit guru ca nu fac nimic sau din contra fac pt strsini si buzunarele lor!!!

  2. Poate scrieti si despre cum se trezesc consumatorii de pe piata universala trecuti abuziv si fara acceptul lor pe piata concurentiala de catre ENEL.Cand vine factura afli ca ai contract pe piata concurentiala si ca au fost la tine acasa si au citit si indexul si tu habar nu ai. Suni la ei si iti spun ca ai depus o cerere de reziliere contract si una sa treci pe piata concurentiala. CURAT MURDAR , NEA EEEEEENEL. Fapta este PENALA.
    daca vreti dovezi , scrieti aici pe site si vi le trimitem

  3. Probabil ca o sa merg sa inmatriculez masina in Bulgaria si cu asta basta!

  4. Nu intelegem de ce este obligatorie aceasta porcarie de asigurare.Eu am masina de 50 de ani,nu am apelat niciodata la ei,dar am platit ca prostul ani la rand asigurare.Enormal asa ceva???
    Sant o persoana cu handicap locomotor,ptr noi masina nu e un lux,e o necesitate,aveam scutire 1/2 din asigurare.Acum canaliile astea au scos scutirea,de ce domnilor guvernanti,care va ganditi doar la buzunarele voastre????????????Scoateti obligativitatea RCA -ului,nu mai imbuibati firmele de asigurai,care nu fac altceva decat se imbogatesc pe spinarea noastra.Sau nu va intreseaza aceasta tema????

  5. Nu intelegem de ce este obligatorie aceasta porcarie de asigurare.Eu am masina de 50 de ani,nu am apelat niciodata la ei,dar am platit ca prostul ani la rand asigurare.E normal asa ceva???
    Sant o persoana cu handicap locomotor,ptr noi masina nu e un lux,e o necesitate,aveam scutire 1/2 din asigurare.Acum canaliile astea au scos scutirea,de ce domnilor guvernanti,care va ganditi doar la buzunarele voastre????????????Scoateti obligativitatea RCA -ului,nu mai imbuibati firmele de asigurari,care nu fac altceva decat se imbogatesc pe spinarea noastra.Sau nu va intreseaza aceasta tema????

  6. E groaznic ce ni se intampla si suntem fara aparare in fata acestor scumpiri.Trebie facut ceva neaparat..

  7. Da facem,ne lamentăm pe net,unde se desfășoară viața majorității românilor..da plătim.. popor de tirfe ieftine..eu o sa-mi bag p..a în ea asigurare..voi???

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger