AcasăSOCIALIncredibil. Austriecii și nemții se tratează în spitalele românești

Incredibil. Austriecii și nemții se tratează în spitalele românești

Cetățenii UE vin să se trateze în România, că este mai ieftin și mai accesibil

Peste 12.000 de cetățeni străini din Austria, Germania și Italia figurează în statisticile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ca beneficiari ai serviciilor medicale din România. Pentru aceștia, CNAS are de recuperat de la țările respective sume de peste 16 milioane de lei. Pe de altă parte, pentru românii care se tratează în străinătate cu asigurare românească, statul a plătit, anul trecut, 650 milioane de lei. 

Raportul pe anul 2022 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cuprinde o statistică frapantă. România are de recuperat, de la statele UE, SEE/ Confederaţia Elveţiană/Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, peste 22 de milioane de lei pentru servicii medicale acordate în țara noastră unui număr de 17.715 cetățeni străini. Cei mai mulți provin din Austria, 5.634 cetățeni, cu facturi medicale în valoare de peste 2 milioane de lei, din Germania, 3.659 cetățeni, cu facturi de circa 4 milioane de lei și din Italia, 3.023 cetățeni, cu servicii medicale în valoare de peste 10 milioane de lei. Cu facturi restante cu tot, România mai avea de încasat, la 31 decembrie 2022, o sumă totală de 33.727.012 lei de la statele membre UE/SEE/Confederația Elvețiană și UK.

Anul trecut, statul a reușit să încaseze doar 10 milioane de lei, din sumele restante din 2021, de 22,4 milioane de lei. Surse din cadrul CNAS susțin că parte din aceste cheltuieli medicale ar fi fost făcute de românii din diaspora, care preferă să se trateze în România, deși au asigurări medicale încheiate pe teritoriul statelor în care își au reședința, din cauza accesului limitat și îngreunat la sistemul de sănătate din UE. Însă formularea ”cetățeni străini”, folosită de CNAS în raportul pe anul 2022, nu are cum să facă referire la cetățenii români care lucrează în afara țării. Cel mai probabil vorbim despre o dezvoltare a turismului medical, încurajat și de firmele de asigurări din afară, având în vedere costurile mai reduse din România. De remarcat este faptul că serviciile medicale în România au fost prestate pentru aproape toate statele europene, printre care Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franța, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Olanda, Spania, Suedia, Ungaria, precum și Marea Britanie.

Cheltuieli de 650 milioane de lei

La nivelul anului 2022 bugetul alocat caselor de asigurări de sănătate, pentru prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale, în vederea finalizării procedurii de rambursare către statele membre UE/SEE/Confederaţia Elveţiană sau către asiguraţii români reprezentând cheltuielile cu asistenţa medicală acordată acestora pe teritoriul altor state membre UE/SEE/Confederaţia Elveţiană, a fost de 650.000,00 mii lei. Astfel, 643.063,19 mii lei (98,93 % din buget) a fost utilizat pentru efectuarea plăţii serviciilor medicale acordate în baza documentelor de deschidere de drepturi către statele membre UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/ Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord creditoare, din care 27,75 mii lei în baza Acordului dintre România și Republica Cehia în domeniul securității sociale și 6.215,46 mii lei (0,96 % din buget) pentru efectuarea plăţii către asiguraţii români care au beneficiat de servicii medicale pe teritoriul statelor membre UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/ Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, servicii medicale achitate de aceştia. Totodată, 720,95 mii lei (0,11 % din buget) au fost folosiți pentru achitarea sumelor câştigate în instanţă de persoanele îndreptăţite conform hotărârilor judecătoreşti, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate pe teritoriul statelor membre UE/SEE/Confederaţia Elveţiană/ Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Asigurați în România, tratați în afară

Pentru servicii medicale acordate în perioada şederii temporare au fost achitate 31.194 formulare E 125/SED similar, contravaloare acestora fiind de 249.873.375,90 lei (38,86% din plăţile efectuate), iar pentru tratament planificat autorizat au fost achitate 956 formulare E 125/SED similar, contravaloare acestora fiind de 54.851.873,67 lei (8,53% din plăţile efectuate), se mai precizează în raportul CNAS. Cea mai mare sumă a fost alocată pentru servicii medicale acordate asiguraţilor cu reşedinţa pe teritoriul altui stat membru UE/SEE/ Elveţia, fiind achitate 70.739 formulare  E125/E127/SED similar, cu o valoare totală de 338.310.181,39 lei (52,61% din plăţile efectuate). Față de sumele mari percepute pentru asigurările de sănătate în statele UE, românii preferă să-și încheie asigurări în țară, care au prețuri foarte mici, și să se trateze în afară, punând presiune pe bugetul Sănătății.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.250 afisari

24 COMENTARII

  1. Demisia rafila ,ca esti bun doar pt straini pe romani ii omori cu zile ,noi te platim ba fiu de comunist venit pe tancuri nu austriecii,nemtii si ucrainenii.

  2. Tara asta e condusa de nebuni de sadici
    Si de prosti odiosi si imunzi
    Fac totul impotriva noastra scarbosii sporadici
    Doar sa -si mai creasca burdihane si sunci!

    Dar ascultati aici ciocoi ordinari
    Fapturi fara minti si constiinte
    Vom face tara fara hoti si samsari
    Cat de curand ,bai fiinte !

    • Bai fiinte , am compus poiezia aista in brusturi cand eram sodomizat di nisti nibuni sadisi odiosi si scarbosi , nisti hoti si samsari , nu mi-au datara nici o litcaie pintru pristatie …

  3. Adevarul . ro , 05.07.2023 , ora 20:41 , articol de Viorica Marin : ” CUM POATE OCOLI NATO CONVENTIA DE LA MONTREUX PENTRU A APARA ROMANIA SI CELELALTE STATE DIN ZONA MARII NEGRE ” – Craig Harper – Forbes .

  4. Universul . net , 4 iulie 2023 , articol de Laurentiu Mihu : ” DE HOLLYWOOD E CONTRAOFENSIVA INTERNA ……………………………………………………. „.

  5. Păi dacă este de-a moaca…..să plătească prostul de român, JohaniSS,rânjește cu gura până la urechi…..are de ce,și de cine!

  6. Adevarul . ro , astazi , 06.07.2023 , ora 09:01 , articol de Viorica Marin : ” PUNCTUL ORB AL CIA IN RAZBOIUL DIN UCRAINA . CARE ESTE ROLUL POLONIEI IN CONFLICTUL SECRET AL AMERICANILOR ” – Sursa : NEWSWEEK .

  7. Universul . net , astazi , 6 iulie 2023 , articol de Laurentiu Mihu : ” CHEIA SUMMITULUI NATO DE LA VILNIUS „.

  8. Acum vreo zece ani am descoperit ca pot sa-mi vars mizeriile si frustrarile pe saituri de ziare Mi-am luat diverse nume care mai de care mai bizar ,mai prostesc si am inceput balacareala Rad ca o maimuta si zic ca toti care nu sunt ca mine ,niste mizerii umane,sunt din Transnistria Asa-s eu !La noi ,inca de mic copil ,parintii se regulau de fata cu noi ,ba m-au initiat si pe mine si pe soru-mea!Ziceau ca asa e modern Aveam un caine pe care-l strigam kostia dar cand s-a nascut frate-miu si a fost botezat de tanti Magdalina ( o prietena de -a parintilor mei cu care faceau sambata orgii cu ea si cu nenea Stratulat ala cu un ochi astupat de o cordica jegoasa) ,tot kostia ,ca sa nu ne incurce mi-au zis Sugiuc.La noi mereu este o veselie perpetua Eu intr-o zi am astupat fofoloanca lu’mamucu cu pasta de dinti, Pe sorumea o fute kostia mereu Asa e modern !Acum am alte nume:kuroi ,livica,mai demult eram cucuveaua roz-bombon Tot timpul sunt pe dos ,mareu ma sucesc si vorbesc urat vulgar ,mizerabil asa cum e mintea mea de plotoner SRI

    • Io am postat la 12:54:01 , e adevarul gol -golut , am vise umede cu tanti Magdalina si vreau sa-l corup la un 69 pe nenea Sratulat . Livia ma deparaziteaza , imi da cu gaz la inghinale si pe peruca ….

      • Pasta de dinti di la fofoloanca lu mamuku e Colgate MaxFresh , am gasit-o intr-un geamantan labuit din sala de asteptare a garii Tiraspol , imi face luna protezele dentare ….hihihihihihihihi…….

  9. Te am vazut plin de muci si rahat pe la Amsterdam Aveai doua aratari imputite dupa tine Esi o stoarfa si tu si sugiuc si livia si kuroi si cucuveaua Poate crapi !

  10. Mint de sting , in afara de cursa Rabnita -Tiraspol n-am fost nicaieri , la Hamstirdam as vrea sa pot pleca sa-mi etalez nurii , as face praf musterii din cartieru rosu . Daca nu-mi da viza Raionu o zbughesc cu un marfar , nu vreau sa crap ca un mancurt travestit alergat de impigat si meletzia garii …

  11. Kostea , pi mini cui ma lesi , dihoriuli scopit ? N-o sa-ti fie dor sa dormi cu nasucu intre hulubili mieli , la cuibu di piupaza ?

  12. Universul . net , 6 iulie 2023 : ” GEORGE FRIEDMAN : AM PREZIS …………………………………………………………………………………….. ” – Sursa : Geopolitical Futures .

  13. Aktual 24 . ro , 6 Iulie 2023 , articol de Victor Mihalache : ” DISCUTII SECRETE DESPRE UCRAINA INTRE FOSTI OFICIALI AMERICANI SI MEMBRI AI ELITEI RUSE . SE CAUTA O CALE PENTRU A SE PUNE CAPAT RAZBOIULUI ” – Sursa : NBC News .

  14. UNIVERSUL . NET , ASTAZI , 6 IULIE 2023 : ” RAZBOIUL DIN UCRAINA A SCHIMBAT PENTRU TOTDEAUNA ACEASTA COMPANIE . ORADEA , IN LUMINA REFLECTOARELOR ” – ANVELOPE – NOKIAN TYRES OF FINLAND – ” PROBABIL CEL MAI MARE COMPLIMENT DIN ULTIMII ANI , FACUT ROMANIEI IN PRESA INTERNATIONALA PENTRU SOLIDITATEA SI CONSECVENTA OPTIUNILOR MAJORE DE ORIENTARE STRATEGICA ” – SURSA : PATRICIA COHEN – THE NEW YORK TIMES .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger