AcasăSOCIALInconștiență la Guvern. România rămâne fără alimente

Inconștiență la Guvern. România rămâne fără alimente

România va importa masiv alimente, iar prețurile se vor dubla

40% din producția agricolă a țării a fost calamitată, iar fermierii nu au primit nicio despăgubire de la Guvern. Consecințele sunt dramatice, având în vedere că mulți își for pierde pământurile, iar producția pentru anul viitor va fi compromisă.

România va fi nevoită să importe, de anul viitor, marea majoritate a alimentelor. Fermierii ne spun că deja pe piețele externe s-au dublat prețurile la porumb și la floarea soarelui, anunțându-se creșteri uriașe la mai toate produsele alimentare. În acest context, fermierii se plâng că nici până în prezent Guvernul nu a achitat despăgubirile pentru suprafețele calamitate de secetă din țara noastră, fapt care face imposibile culturile de toamnă pe o mare suprafață. ”Despăgubirile s-au dat doar la televizor, pentru că în realitate nu a ajuns niciun ban la fermieri. Banii ar fi trebuit dați din august, dar Guvernul nu are bani pentru agricultori. Sunt județe întregi în care agricultorii nu au obținut niciun venit și acum trebuie să achite creditele la bancă, leasingurile, datoriile către distribuitorii de inputuri.

Oamenii au garantat cu terenurile, cu utilajele și acum vor fi executați silit. Dacă nu se pricepeau cei din Guvern ar fi trebuit să se uite la ce au făcut alții aflați în aceeași situație. Un exemplu este cel din Italia, care a dat avansurile la subvenții din luna iulie, salvând, astfel, anul agricol. Guvernul român putea să solicite fonduri de la Uniunea Europeană pentru aceste despăgubiri, dar nu a făcut nimic. Ministrul Agriculturii este în campanie electorală de o lună și jumătate, spune că vizitează fermieri, dar vizitează candidați la primării”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Prețurile se vor dubla

Reprezentanții LAPAR ne spun că la ora actuală sunt 1,2 milioane de hectare calamitate la culturile de toamnă și 3 milioane de hectare la culturile din primăvară, acestea însemnând 40% din suprafața agricolă a României. ”Riscăm să avem și la anul producții scăzute și foarte multe terenuri vor fi lăsate pârloagă, pentru că fermierii nu mai au bani. Va fi o mare problemă cu securitatea alimentară a țării. Cea mai afectată va fi aprovizionarea cu alimente și, dacă mergem pe principiul că se vor importa alimente, vă pot informa că prețurile vor fi foarte mari. De exemplu, s-a dublat prețul la floarea soarelui și atunci prețurile la ulei vor exploda. Nici în afară prețurile nu sunt mai mici. Pâinea clar va fi și ea mult mai scumpă. Noi nu realizăm acum pentru că încă mai avem rezerve, dar de la anul vom simți cu toții”, a afirmat președintele LAPAR, Laurențiu Baciu.

Ordonanțe inaplicabile

Urmare a protestului fermierilor din Constanța, ministrul Agriculturii a emis un proiect de ordonanță de urgență care nu are niciun fel de aplicabilitate. Potrivit proiectului de act normativ, în anumite județe din sudul și sud-estul țării, unde  suprafața calamitată depășește 50% din suprafața agricolă a județului, comitetele  județene  pentru  situații  de  urgență pot  declara  stare  de  calamitate  de  secetă pedologică  la  nivelul  județului. ”În situația declarării stării de calamitate se creează premisele ca fermierii să se poată prevala de cadrul  legislativ  instituit  în  situația  neîndeplinirii  unor  obligații  contractuale,  fără  aplicare  de  sancțiuni”, se arată în proiect.

Fermierii susțin însă că este exclus să se aplice așa ceva. ”Actul normativ este egal cu zero. În primul rând nu întrunește condițiile de constituționalitate. Ar trebui să schimbe Codul Fiscal și Codul Civil. Apoi fermierul are un contract civil cu o societate privată. Ce să caute statul? Iar băncile o să spună că nu le mai cer creditele înapoi, dar să le dea statul”, ne-a precizat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.