O tânără din Constanța a avut parte de o experiență terbilă după ce i-a fost prins capul în sistemul de decapotare al mașinii.
Incidentul s-a petrecut în timp ce autoturismul se afla în trafic, iar tânăra pe bancheta din spate.
Conform Inspectoratului Poliţiei Judeţene Constanţa, sâmbătă dimineaţa, lucrătorii Secţiei 4 au fost anunţaţi că o femeie şi-a prins capul între haion şi sistemul, acţionat electronic, de decapotare a unui autoturism, accidentul petrecându-se pe strada I. L. Caragiale, la intersecţia cu strada Nicolae Milescu Spătarul din municipiul Constanţa.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate, iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare, de către pasagera din dreapta – faţă, capul i-a fost prins între haion şi acoperişul pliabil al maşinii.
Femeia are 32 de ani şi a fost transportată la spital în stare comatoasă, informează IPJ.