AcasăSOCIALIncident șocant surprins în plină stradă! Bărbat din Constanța, prins când își...

Incident șocant surprins în plină stradă! Bărbat din Constanța, prins când își ducea tatăl mort într-un cărucior

Polițiștii din județul Constanța au avut parte de un început de zi cel puțin șocant. Aceștia au descoperit marți dimineață un bărbat care își ducea tatăl mort  într-un cărucior.

Polițiștii și cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Constanța au fost solicitați la domiciliul unui bărbat  în vârstă de 44 de ani pentru a constata decesul tatălui său. Pentru că nu au fost găsite inconveniențe, persoana decedată fiind în vârstă și cu boli asociate, a fost eliberat certificatul de deces.

A doua zi, luni, fiul a mers la Primăria Murfatlar și a ridicat adeverința de înhumare, iar a treia zi, așa cum este obiceiul creștinesc, a decis să îl înmormânteze. Numai că nu a anunțat rudele și nici nu a recurs la o firmă de pompe funebre, luând decizia de a se ocupa singur de acest lucru.

Astfel că, în dimineața zilei de 18 august, bărbatul și-a învelit tatăl decedat într-o pătură, l-a urcat într-un cărucior pentru butelii și a plecat cu el spre cimitir.

Înmormântare ca-n filmele horror

Polițiștii din orașul Murfatlar au fost sesizați marți dimineață, la ora 6.10, că un bărbat ar transporta la cimitir, cu ajutorul unui căruț metalic, cadavrul tatălui său, cu intenția de a-l îngropa, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Constănțeanul a fost surprins de o cameră supraveghere din localitate. În imagini se poate observa cum acesta se deplasa cu cadavrul tatălui său, transportat cu ajutorul unui vehicul improvizat. „Dricul” era format dintr-un cărucior pe două roți, de care era atașat un tomberon.

Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză în zona cimitirului. În scurt timp, acesta a fost trimis la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, unde a rămas internat.

Poliția a deschis un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.

 

author avatar
Nicoleta-Mirela Pirvu
322 afisari

1 COMENTARIU

  1. omul avea toate actele, faptul ca nu si-a permis sa apeleze la o firma de pompe funebre nu il face nici nebun nici infractor, dar militienii ticalosi l-au internat cu forta la nebuni ca sa-i ia cadavrul si sa-l foloseasca doctorii pe post de material de studiu si mai apoi i-au facut dosar penal poate ii iau si casa. daca avea si putin teren gata s-au scos ticalosii!

    arestat trebuia boul ala care a anuntat militia!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger