Cauta

Incendiu violent! În casă se aflau bona și copiii! Alerta salvatoare a vecinilor, care au observat flăcările

(sursa foto: Facebook/Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani - ISU Botosani)

S-au chemat de urgență pompierii, care au intervenit, în toiul nopții de duminică spre luni, și au luptat mai multe ore cu un incendiu care a afectat o gospodărie din Botoșani.

A fost alertă în orașul Botoșani, unde o gospodărie a fost afectată de flăcări puternice. La momentul la care a izbucnit incendiul, în casă s-ar fi aflat doi copii și bona acestora. Din fericire, vecinii au reușit să dea alerta, astfel că femeia și copiii au ieșit la timp din locuință.

În locuință se aflau bona și copiii, care au ieșit la timp din casă

Din câte a anunțat luni dimineață, în 15 august, ISU Botoșani, a fost vorba despre un incendiu violent, care a avut loc în noaptea de duminică spre luni, într-o gospodărie din municipiul Botoșani. Alarma s-a dat puțin după ora 02.00, conform aceleiași surse.

Flăcările au cuprins acoperișurile unei anexe, casei, garajului și bunurile dintr-o cameră. Când s-a produs incendiul, în locuință erau bona și copiii. Aceștia au ieșit singuri din casă, alertați fiind de vecinii care au observat flăcările”, au mai precizat reprezentanții ISU.

Intervenția pompierilor a durat peste trei ore

Către locul intervenției s-au îndreptat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere. De asemenea, a fost trimis în zonă și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, însă, din fericire, s-a aflat că nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Nouă pompieri au intervenit, peste trei ore, pentru stingerea și înlăturarea efectelor incendiului, au mai transmis reprezentanții ISU Botoșani.

S-au stabilit și primele concluzii cu privire la cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor. Se pare că ar fi fost vorba de un scurtcircuit. „Cel mai probabil incendiul a izbucnit în anexa, care era lipită de casă, din cauza unui scurtcircuit și s-a extins, cu repeziciune, la acoperișurile casei și garajului”, potrivit ISU Botoșani.

Ultimele stiri

  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • Exit mobile version