AcasăSOCIALUpdate. INCENDIU puternic la un depozit din Voluntari, cu degajări mari de...

Update. INCENDIU puternic la un depozit din Voluntari, cu degajări mari de FUM! S-a emis RO-ALERT – VIDEO

Un incendiu ce a generat un nor uriaș de fum, vizibil de la o distanță considerabilă, a izbucnit joi la un depozit din zona Voluntari, localitatea ilfoveană aflată în apropiere de Capitală.

UPDATE: A fost remis un mesaj prin sistemul Ro-Alert, potrivit news.ro. „INCENDIU major cu degajări mari de fum produs la COMPLEX SMART FLORA – zona VOLUNTARI.

Ocoliţi/evitaţi zona. Lăsaţi libere căile de acces pentru forţele de intervenţie.

Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi”, se menționează în mesajul de alertă transmis de oficiali.

sursa foto: news.ro

UPDATE: Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), din interior se aud explozii succesive, transmite Agerpres. Conform primelor date, suprafața afectată ar fi de aproximativ 5.000 de metri pătraţi.

Pompierii au intrat în alertă. Din primele informații, la fața locului au fost trimise 20 de autospeciale cu apă și spumă, dar și trei autoscări.

Nu se cunosc deocamdată condițiile care au dus la izbucnirea flăcărilor care au generat norul uriaș de fum și nici dacă sunt persoane afectate de această situație.

313 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger