AcasăSOCIALIncendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Craiova/A...

Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Craiova/A fost emis Ro-Alert – VIDEO

sursa foto: captură youtube/Stiri Craiova

Pompierii doljeni au intrat în alertă, marți dimineață, și intervin cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu ce a izbucnit la un depozit de materiale de construcţii din Craiova. Din primele informații, este vorba despre un incendiu cu degajări mari de fum. În acest caz a fost emis mesaj Ro-Alert.

Incendiul, unul puternic, a izbucnit marţi dimineaţă, la un depozit de materiale de construcţii din Craiova, unde sunt depozitate, între altele, vopseluri şi materiale plastice.

Mai multe echipaje de pompieri intervin la fața locului.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi dimineaţă, la un depozit de materiale de construcţii unde se află vopseluri, materiale plastice, material lemnos, potrivit news.ro.

 

A fost emis mesaj Ro-Alert

La locul intervenţiei s-au deplasat patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înalţime, o autospecială de descarcerare, echipajul CBRN şi EPA. Totodată, s-a mai aflat că la incendiu au mai fost trimise încă două autospeciale cu apă şi spumă şi o autospecială de lucru la înălţime.

A fost emis mesaj Ro-Alert, în urma izbucnirii acestui incendiu care se manifestă cu degajări semnificative de fum. Oamenii sunt îndemnați să ocolească/evite zona şi să lase libere căile de acces pentru forţele de intervenţie. „Incendiu major cu degajări mari de fum produs la Depozit materiale construcţii – zona Centura de Nord Craiova. Ocoliţi / evitaţi zona. Lăsaţi libere căile de acces pentru forţele de intervenţie. Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi”, se precizează în mesajul Ro-Alert.

Până la această oră nu se știe ce anume ar fi putut duce la izbucnirea acestui incendiu.

139 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger