AcasăSOCIALÎncă o dramă în familia Melencu. Tatăl Luizei a murit

Încă o dramă în familia Melencu. Tatăl Luizei a murit

Mama și bunicul Luizei Melencu

La aproape un an și jumătate de când a început calvarul familiei Melencu, o nouă dramă lovește apropiații Luizei. Tatăl fetei, Claudiu Melencu, a pierit.

Omul s-a stins fără să afle ce s-a întâmplat cu fiica lui, care a dispărut fără urmă în iulie anul trecut, suspectându-se faptul că ar fi fost ucisă de Gheorghe Dincă, bărbatul căruia a ajuns să i se spună ”monstrul din Caracal”.

Luiza Mihaela

Vestea că tatăl Luizei a părăsit această lume a fost anunțată marți seară, în primă fază pe o pagină de Facebook – Noi Suntem Ajutorul, între timp fiind confirmată și de Ionela, cealaltă fiică a familiei Melencu.

”În urmă cu puțin timp am aflat de moartea unui om. Un om care a plecat dintre noi fără a cunoaște adevărul despre dispariția fiicei sale :Luiza Melencu cazul Caracal.

În seara aceasta tatăl Luizei a plecat dintre noi și ne rugam pentru sufletul lui sa își găsească odihna printre îngeri.

Sincere condoleanțe si putere soției, fiicei si familiei sa treacă peste aceasta încercare dureroasa!

Dumnezeu sa te odihnească în pace Claudiu Melencu! ? ”, se notează, între altele, pe respectiva pagină.

Mesajul Ionelei Melencu

Într-un comentariu, Ionela Melencu a postat un mesaj emoționant, cu gândul la părintele său. ”Tati meu ai plecat prea repede din lumea asta de ce tati de m-ai lăsat de ce doamne mi-ai luat ce aveam mai scump pe lumea asta de ce pe tatăl meu”, scrie tânăra.

În tot acest timp, dosarul lui Gheorghe Dincă – trimis în judecată în dosarul Caracal – este pe rolul instanţei din Craiova. De luni întregi, atât familia Luizei Melencu, cât și cea a Alexandrei Măceșanu, cealaltă fată dispărută fără urmă, așteaptă răspunsuri despre ce anume s-a întâmplat cu fetele, mai ales că principalul suspect în acest caz care a pus pe jar o țară întreagă și-a schimbat în numeroase rânduri declarațiile.

717 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger