AcasăSOCIALÎn ce condiții intră școlile în online. Ce precizări a făcut ministrul...

În ce condiții intră școlile în online. Ce precizări a făcut ministrul Educației

În ce condiții intră școlile în online. Ce precizări a făcut ministrul EducațieiÎn ce condiții intră școlile în online. Ce precizări a făcut ministrul Educației

Nu sunt deloc puțini părinții, elevii, dar și cadrele didactice care urmăresc cu mare atenție anunțurile oficiale ce țin atât de numărul cazurilor noi de infectări cu COVID-19 depistate la nivel național, cât și pe cele ce vizează măsurile pe care le au în vedere autoritățile, în privința funcționării unităților școlare – când vine vorba de cursurile în format clasic, fizic. Totul, raportat la rata de infectare cu noul coronavirus.

În acest context, sunt informații importante ce vin, în prima zi a acestei săptămâni, chiar de la ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Care a explicat ce considerente se au în vedere în cazul în care se va ajunge la varianta trecerii cursurilor în sistem online – și anume ca acestea să se desfășoare nu la clasă, ci prin intermediul internetului.

Articolul 3 din ordinul comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii se raportează la rata de vaccinare din ziua de vineri. Dacă rata de vaccinare în ziua de vineri este sub 60% şi rata de incidenţă a infectărilor este de peste 3 la mie, începând de lunea viitoare şcolile acelea intră în online.

Repet, şcolile care îndeplinesc două condiţii simultan – rata de vaccinare mai mică de 60% şi funcţionează într-o localitate în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie”, a precizat ministrul, citat de știripesurse.ro. Oficialul a menționat că este vorba şi despre grădiniţe.

Ce spunea, zilele trecute, ministrul Sănătății

În urmă cu doar câteva zilei, mai precis vineri, pe 7 ianuarie, și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, făcuse precizări, într-o conferință de presă, pe tema școlilor. „Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară.

Sigur că dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un algoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore – aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”, a declarat, la acea dată, ministrul Rafila.

147 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger