Cauta

Impozit zero timp de doi ani! Ce categorie de salariați va beneficia de noua măsură

studenti

Poţi s-o judeci? La cât are pensia, o bătrână a găsit un diplomat cu 50.000 lei, dar nu l-a predat. Ce i-a făcut poliţia

Absolvenții care vor accesa creditul pregătit în programul StudentInvest și care se vor angaja la scurt timp după promovarea examenului de licență vor beneficia, timp de doi ani, de o scutire a impozitului pe venit aplicat salariului.

Măsură se regăsește într-un proiect de OUG privind aprobarea programelor guvernamentale „StudentInvest” şi „FamilyStart”, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Tinerii trebuie să se angajeze în termen de 4 luni de la absolvire

Proiectul de act normativ stipulează că tinerii care vor accesa creditul de maximum 50.000 lei din cadrul programului StudentInvest și care se vor angaja în patru luni de la finalizarea studiilor de licență vor fi scutiți de plata impozitului pe salariu (de 10%), însă doar dacă acest cuantum nu va depăși 500 lei/lună. Această scutire va fi aplicată pentru o perioada de doi ani, nefiind specificat dacă în tot acest timp salariatul trebuie să rămână la același angajator.

În același timp, cei care sunt deja angajați vor putea beneficia de această scutire din prima lună după promovarea examenului de licență.

Credite pentru studenți de până la 50.000 lei

Pentru aplicarea acestei scutiri, angajatorul va trebui să depună lunar la Agenția Națională de Administrare Fiscală documentația necesară. Din păcate, mai multe detalii despre această documentație nu se regăsesc în proiectul de OUG.

Programul StudentInvest va permite, după oficializare, ca tinerii cu vârste între 18 și 31 de ani care sunt studenți la facultăți autorizate de Ministerul Educației să poată accesa un împrumut de maximum 50.000 lei pentru achiziția de calculatoare, laptopuri, plata taxelor de studii sau chiar a chiriei. Acest credit ar urma să fie garantat în proporție de 80% de către stat, însă dacă nu este angajat, studentul va avea nevoie de un codebitor pentru accesarea împrumutului.

Ultimele stiri

  • De ce brandurile de lux pariază pe rujuri de 160 de dolari și accesorii de 1.400 de dolari
  • Ce alege România: „Blocăm tot” sau „Plătim tot”?
  • Întâlnire secretă la Viena: cele mai bogate țări europene atacă bugetul UE?
  • Dolarul mai are de pierdut
  • VIDEO. Nicușor Dan admite: Procentul AUR „arată că acei 40% dintre români sunt exasperați”/„Arată o dezamăgire profundă”
  • Mbappe lansează propriul model de ceas de lux, inspirație UCL
  • Israel nu se teme să acționeze împotriva intereselor Americii. Cum rămâne cu relația Trump-Netanyahu?
  • Bărbat reținut de DNA. Ar fi cerut 180.000 de euro pentru a interveni la judecători
  • Craiova scapă doar cu amendă din partea UEFA
  • Salut mental, nu doar fizic: cum Gen Z transformă comunitățile offline pentru „therapeutic-vacare rediscovery”
  • Exit mobile version