AcasăSOCIALÎmbolnăviri în masă la Ambulanță. Personalul, insuficient

Îmbolnăviri în masă la Ambulanță. Personalul, insuficient

Echipajele de pe ambulanțe, trimise să recolteze probe Covid de la domiciliile suspecților

Serviciul de Ambulanță lucrează în regim de avarie. Tot mai mulți angajați se îmbolnăvesc de Covid, dar și de alte afecțiuni, din cauza suprasolicitării personalului insuficient. Angajații se plâng că nu au primit niciun fel de stimulent de risc și că au fost încărcați, mai nou, și cu sarcina prelevării probelor Covid de la domiciliile oamenilor.

Dacă premierul Ludovic Orban nu le va rezolva problemele grave cu care se confruntă, sindicaliștii de la Federația Ambulanța sunt deciși să iasă în stradă. Aceștia au solicitat acordarea stimulentelor de risc și a sporurilor, dar și creșterea efectivelor de personal pe posturi create permanent, nu provizorii, pe care nu vine nimeni să le ocupe. Președintele Federației Sindicale Ambulanța din România, Gheorghe Chiș, care se află internat în stare destul de gravă după ce s-a infectat cu Covid, ne spune că numărul angajaților care se îmbolnăvesc a crescut alarmant. ”Avem foarte mulți colegi bolnavi de Covid și numărul lor crește, iar asta creează probleme majore. Oamenii din serviciile de ambulanță sunt foarte nemulțumiți că nu li se acordă niciun stimulent de risc, este o stare foarte tensionată.

De circa două săptămâni au primit și atribuții în plus, de a recolta probe pentru teste Covid de la domiciliu, printr-o circulară dată de Raed Arafat. S-a stabilit ca în zonele în care angajații DSP nu fac față să le preia atribuțiile angajații Ambulanței, care sunt obligați să aibă toți kiturile Covid. Cei de la DSP sunt întotdeauna depășiți de situație și lor le-au crescut sporurile, iar pe linia întâi a rămas tot Ambulanța care trebuie să facă tot. Noi nu avem cui să delegăm sarcinile, că suntem serviciu de bază”, ne-a declarat Gheorghe Chiș, președintele Federației Sindicale Ambulanța din România.

Posturile temporare, neocupate

Chiar dacă Guvernul a aprobat, pe o perioadă de șase luni, prelungită acum la un an, 1.000 de posturi la Ambulanță, prea puțini au fost cei care au solicitat angajarea. ”Am vorbit și cu domnul Tătaru și i-am spus că angajările temporare nu rezolvă nimic, pentru că nimeni nu-și lasă un loc de muncă pentru o situație temporară. Cele o mie de posturi în plus anunțate de Guvern nu s-au ocupat, pentru că nu le solicită nimeni. Este nevoie și de calificare ca să devii ambulanțier, nu poți angaja un șofer. I-am cerut ministrului Sănătății să definitiveze cele 1.000 de posturi, ca să dăm drumul urgent la procedura de ocupare.

Pentru că nu avem de unde selecta. Ar fi trebuit să facem o pepinieră în perioada de criză și să dăm drumul la cursuri, pentru că s-au interzis cursurile de formare profesională. Ambulanțierul are pregătire medicală și este o mână în plus în echipaj. În ce privește medicii și asistentele, niciodată nu a fost un punct de atracție Ambulanța, pentru că se preferă locurile mai călduțe, nu cele din prima linie. În acest moment s-a creat un dezechilibru major în rândul personalului, care este surmenat. Oamenii sunt chemați de la domiciliu, s-au pus gărzi la domiciliu, în condițiile în care nu există forma juridică pentru așa ceva. Colegii au făcut un efort, dar deja este prea mult. Am ajuns să cădem pe capete. S-au suspendat și concediile și oamenii nu mai rezistă”, susține Gheorghe Chiș.

Deciși să iasă în stradă

Volumul de muncă se va dubla odată cu apariția gripei sezoniere, atrag atenția sindicaliștii de la Federația Ambulanța. Iar dacă premierul Orban nu va rezolva problema creșterii numărului personalului din sistem, sindicaliștii sunt deciși să iasă în stradă. ”O să apară gripa sezonieră care va însemna o alarmare totală și o incertitudine, pentru că nu se va ști sigur dacă este vorba de gripă sau Covid, oamenii se vor speria de simptome, iar adresabilitatea va fi mare pentru recoltare, pentru internări. Va fi o situație în care nu vom face față, și tot am avut discuții pe tema asta. Acum aștept întâlnirea cu premierul, că a promis că vom discuta după alegerile locale. Dacă această întâlnire nu va avea loc, vom ieși în stradă la nivel național. Pentru că nu se mai poate, am avut chiar prea multă răbdare”, a mai afirmat Gheorghe Chiș, președintele Federației Sindicale Ambulanța din România.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
12.187 afisari

3 COMENTARII

  1. Se.imbolnavesc.E grav pt ca pot imbolnavi si pe altii.
    Riscul si mai mare e ca sitemul sanitar sa intre.in colaps.
    Cine mai.trateaza bolnavii ?

  2. Multă stimă și respect personalului ambulantier care asi riscă sănătatea lor plus familiilor

  3. Pe bune, cine crede articolul asta???? STITI CAT E SPAGA pentru un post la ambulanta??? Documentati-va. Si posturile temprare prelungite de la 3 luni la 6 luni si acum la un an ????? Acces fara examen doar pe „ochi frumosi si la punga grosi”. Cat privesc imbolnavirile … ma scuzati, nu faceti economie la materiale si apoi guvernul face donatii catre „fratii” de dincolo si noi primim cu taraita masti si manusi, imbracam echipamente doar cand sunt cazuri confirmate, la suspecti mergem doar cu „carpa-n bot” Seara faina ca … n-am chef de scris

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger