AcasăSOCIALImaginile mult așteptate! Cum arată fațada de nord a Cazinoului din Constanța,...

Imaginile mult așteptate! Cum arată fațada de nord a Cazinoului din Constanța, după reabilitare – FOTO

(sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației)

Una dintre clădirile emblematice ale Constanței, la care se fac lucrări de reabilitare, și-a dezvăluit – parțial, ce-i drept – noua înfățisare, din spatele schelelor și al plaselor de protecție, ce sunt instalate, de obicei, pe un șantier unde se fac lucrări de construcție.

„Au fost finalizate lucrările la fațada de nord a clădirii și a turnurilor cu berbeci și au fost înlăturate elementele de protecție, clădirea fiind astfel vizibilă publicului larg care frecventează faleza Cazinoului sau Acvariul din Constanța”, a anunțat, vineri, 19 august, Ministerul Dezvoltării.

Cazinoul din Constanța, clădire superbă construită în stil Art Nouveau

(sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației)

De altfel, Cseke Attila, oficialul aflat în fruntea acestui minister, a ales să meargă personal, vineri, să vadă care e stadiul lucrărilor la această clădire-simbol al orașului de la malul mării.

„Dezvelirea Cazinoului din Constanța, clădire unică și reprezentativă a României, a cărei reabilitare este prioritară pentru Guvern, a fost un moment unic astăzi dimineața. Lucrările de reabilitare finalizate până acum subliniază monumentalitatea acestei superbe clădiri construite în stil Art Nouveau”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Cât costă lucrările și în ce proporție au fost realizate deja

E vorba despre un proiect ce vizează consolidarea și reabilitarea Cazinoului din Constanța, cu o finanțare în valoare de aproape 90 de milioane de lei asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, din câte a mai precizat Ministerul Dezvoltării. Proiect ale cărui lucrări – realizate, în prezent, în proporție de 57%, conform aceleiași surse – vizează:

  • consolidarea în vederea punerii în siguranță;
  • refacerea instalațiilor, modernizarea celor existente și realizarea de noi instalații conform normativelor în vigoare;
  • reabilitarea zidului de sprijin, de apărare împotriva valurilor;
  • refacerea balustradei metalice conform soluției originare și a parapetului în stil Art Nouveau;
  • sistematizarea verticală și sistemele de captare a apelor pluviale cu canalizare pluvială și cu sisteme de degivrare;
  • sistemele de sonorizare exterioară și interioară;
  • iluminatul arhitectural interior și exterior.

496 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger