Au apărut imagini cu momentul deflagrației urmate de un incendiu puternic ce au afectat, în dimineața zilei de vineri, o pensiune din orașul Cluj-Napoca.
O înregistrare surprinsă de o cameră de supraveghere aflată în proximitatea pensiunii a captat momentul exploziei. Din imagini se poate vedea cum o femeie care mergea pe stradă în clipa în care s-a produs deflagrația face cale întoarsă și fuge speriată.
Din păcate, s-a aflat că în urma acestei explozii, care a fost urmată de un incendiu, o femeie a pierit, fiind găsită carbonizată, iar alți doi oameni au fost duși la spital, cu arsuri.
Ce a anunțat primarul Emil Boc
Primarul Clujului, Emil Boc, a reacționat pe marginea acestui incident, anunțând și care ar fi cauza acestei deflagrații. „Din nefericire, în această dimineață, în jurul orei 7, a avut loc o explozie la pensiune de pe strada Dunării. Cauza: acumulare de gaze.
Din nefericire, s-a raportat, până acum, un deces, două persoane cu arsuri destul de consistente și o persoana se află în stare de șoc”, a scris Boc, pe Facebook.
Suflul exploziei a cauzat pagube materiale și în apropierea pensiunii respective. „Șocul exploziei a afectat și unele magazine și locuințe învecinate. În acest moment analizăm starea clădirilor învecinate pentru a decide în conformitate cu prevederile legale”, a mai anunțat primarul Clujului.
După ce s-a dat alerta, la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale salvatorilor. În timp ce pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, cadrele medicale au acordat primul ajutor răniților, înainte de a-i transporta la spital.