AcasăSOCIALIes în stradă, în Capitală! Protest al cadrelor militare disponibilizate și al...

Ies în stradă, în Capitală! Protest al cadrelor militare disponibilizate și al polițiștilor, în Piața Victoriei

Ies în stradă, în Capitală! Protest al cadrelor militare disponibilizate și al polițiștilor, în Piața Victoriei (sursa foto: Facebook/snppc.ro)

Se anunță protest, vineri, în Capitală, în fața sediului Executivului. Sindicaliștii din Poliție (SNPPC) ies în stradă, în speranța că astfel își vor face auzite mai bine nemulțumirile și că se vor găsi soluții la revendicările lor. 

E vorba despre un miting în Piața Victoriei, dar și de un marș ce presupune opriri la sediile unor ministere-cheie. Totul este programat să înceapă în doar câteva zeci de minute.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) organizează, vineri, un miting de protest în Piaţa Victoriei şi un marş care va avea ca punct final Ministerul Justiţiei, potrivit agerpres.ro. Acţiunea va avea loc în intervalul orar 10:30 – 16:00, iar programul va cuprinde opriri pe traseul: Piaţa Romană (obiectiv – Ministerul Muncii, cu staţionare şi în fata Ministerului Afacerilor Interne) – Universitate – Piaţa Unirii (obiective – Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei) şi retur.

Ce solicitări au cei care ies în stradă

Conform sursei citate, solicitările demonstranţilor – poliţişti, rezervişti şi civili – vizează:

  • aplicarea imediată a Legii Salarizării 153/2017, în integralitatea sa şi în forma promulgată, la toate structurile din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională (SAOPSN), dar şi pentru toate categoriile socio-profesionale civile;
  • aplicarea imediată, în integralitatea sa, aşa cum a fost promulgată, a Legii Pensiilor Militare de Stat nr.223/2015;
  • excluderea rezerviştilor atât din PNRR, cât şi din Proiectul Legii Pensiilor de Serviciu, pentru a da posibilitatea măririi pensiilor civile în cadrul procentului de 9,4% din PIB;
  • aplicarea Legii 127/2019 tuturor pensionarilor civili;
  • acordarea la salarii şi la pensii a sporului de MApN, MAI, SRI etc., tuturor civililor din structurile SAOPSN care au aceleaşi obligaţii, riscuri şi privaţiuni ca şi cadrele militare/de poliţie;
  • respectarea statutelor militarilor, politiştilor, ceferiştilor si ale altor categorii socio-profesionale, cu toate prevederile privind drepturile specifice câştigate;
  • renunţarea la lichidarea industriei de Apărare, prin vânzarea, la licitaţie, a acţiunilor, dar şi redeschiderea fabricilor de pulberi şi de muniţii;
  • renunţarea la preconizata tripla impozitare a pensiilor.

Până să iasă în stradă în Capitală, sindicaliștii au protestat în alte orașse mari din țară. Din câte au anunțat reprezentanții SNPPC, în cursul acestei săptămâni au fost proteste și la Timișoara și Cluj-Napoca, dar și la Iași, la sediul Prefecturii.


author avatar
Andrei Coman
840 afisari

25 COMENTARII

  1. vine si Docto-Plagiatorul BODE?????ala ce mai vrea inca vreo 3 doctorate false????

  2. -aprobam pozitiv dar nu mai anuntzati ca „blocam Bucurestiul”!
    (e ilegal;
    blocaju trebuie sa apara spontan,
    la ora de varf)

    • Scoate-l! Euv-as cere raportul dintre infractiunile comise si infractorii prinsi si incarcetati. Sa vedeti ca nu prea sunt motive sa primiti bani in plus.

  3. Sunt locuri de munca bine platite in Ucraina,tovarasi,Bahmutul va asteapta la treaba.La munca nu la intins mana pe spinarea poporului.

    • ha ha….ce glumet esti….cine rezista acolo 24de ore e tare…kakatii astia cu burtile supradimensionate nu sunt in stare sa alerge nici 100metri

        • esti fioros…trebuie sa te tin in cotetul lui Grivei…si sa-ti dau sa mananci miros de chiftele..pana te dresezi..cutu-cutu…adu batul

      • Politistii de 45 de kg si 1,5 m de care numai sapca e si fetisoarele alea cu plete in vant pot merge sa se angajeze in armata lui Zelenski. Vor avea un sfarsit glorios in maxim 3 ore de ”lupta”

  4. Huoooo… nenorociții… HHHHUUUUOOO!!!

    ÎN HUCRAINA CU NENOROCIȚII!!!

    HHHUUUUUOOOOO!!!

  5. proteste controlate, supapa sociala de suprapresiune, plimbarea fricosilor.
    alea din franta sunt proteste.
    la bucuresti, au iesit ma plimbare, din plictiseala.

  6. @ Cine „i-a păcălit” să se aștepte la contravenienți și infractori mai mulți ca să le crească salariile, ca la cerere și ofertă, ?

  7. & Cele mai multe fabrici și uzine au falimentat după 1989 din cauza cererii și ofertei pentru ceea ce produceau, ?

  8. Pana cand securitatea nu este anihilata, nimic nu se va misca in Romania. Securistii si Partidul lor, al tradatorilor de neam si tara, parghia politica a fostilor securisti, parte a KGB-ului, trebuie decuplati de la „Comisia Europeana. Fie daca sunt la guvernare fie ca nu, securitatea conduce dictatorial in Romania prin Comisia Europeana pe care o manipuleaza ca pe fostul PCR prin PNNR, MCV si alte creatii propagandistice de control a popoarelor, dupa modeleel dictatoriale folosite de Hitler, Stalin, Musolinii, Ceausescu si alti nemernici care au batjocorit popoarele lor.
    Iar „cadrele militare” isi merita soarta. La revolutie s-au plecat in fata lui Iliescu si au admis ca aceste secaturi sa scape nepedepsiti pentru crimele lor, sa ajunga la obiectivele economice pe care le controlau si sa le acapareze, sa le vanda pe nimic, sa le taie si sa le duca la fier vechi. Atunci „armata ” putea salva viitorul Romaniei si putea sa ne scape de scursurile securiste. Securitatea, ca si KGB-ul rusesc si-au conservat puterea si au continuat sub alta culoare sa ne controleze, asculte, aresteze, manipuleze si sa ne faca rau.
    Asa ca, voi, cadre militare si politisti, nu mai iesiti in strada. Daca vreti salarii si pensii decente, cuvenite, adresati-va securistilor sa va creasca pensiile si salariile, rugatii pe securisti sa intervina la Comisia Europeana si aceasta sa opreasca discriminarea voastra. Ca ei, „fostii”…, din RDG, URSS, Romania si … conduc acum Euroopa.
    Sau daca vreti dreptate democratie, salarii si pensii cuvenite si.. ..porniti justitia si apucati-va de treaba ..sa scapam odata pentru totdeauna de ei.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger